Conflict Ucraina. Merkel vrea pace după alegerile din Rusia

 Cancelarul german, Angela Merkel, şi-a exprimat luni speranţa privind relansarea procesului de pace în Ucraina după alegerile prezidenţiale care vor avea loc pe 18 martie în Rusia, în condiţiile în care acordurile de la Minsk, încheiate sub egida Berlinului şi a Parisului, sunt în impas de luni de zile, relatează AFP. 

Vom vedea după alegerile din Rusia de duminică (18 martie) cum vom putea să dăm un nou impuls pentru progrese veritabile în acest proces de la Minsk, a declarat dna Merkel într-o conferinţă de presă la Berlin, cu câteva zile înainte de scrutinul din Rusia, al cărui mare favorit este Vladimir Putin. 

Aştept deja din prima zi a semnării acestor acorduri de la Minsk să ajungem la o încetare a focului care să ţină mai mult de 10 zile, este primul obiectiv', a adăugat dna Merkel. 

Acordurile de la Minsk, semnate pe 12 februarie 2015, sub egida Berlinului şi a Parisului, nu au dus niciodată la încheierea conflictului, deoarece Rusia şi separatiştii proruşi, de o parte, şi Ucraina, de cealaltă, se acuză reciproc de exacerbarea tensiunilor. 

Kievul şi occidentalii acuză, de asemenea, Rusia că îi susţine militar pe rebeli, ceea ce Moscova dezminte. 

Sancțiuni pentru Rusia 

O tentativă de a înfiinţa o misiune de căşti albastre nu a reuşit, în pofida unui acord de principiu al părţilor în conflict şi a unor negocieri care au durat luni de zile. 

Întrebată în legătură cu o eventuală ridicare a sancţiunilor impuse Rusiei în legătură cu conflictul din Ucraina, Angela Merkel a subliniat că acest subiect nu este la ordinea zilei. Doresc să avem mai întâi progrese şi apoi să putem discuta despre problema sancţiunilor. Dar trebuie să fie progrese bune şi importante, a mai spus cancelarul german. 

Conflictul dintre armata ucraineană şi separatişti s-a soldat cu peste 10.000 de morţi de la declanşarea sa în aprilie 2014, relatează Agerpres.

[citeste si]

Google News icon  Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCNews și pe Google News

Cele mai noi știri
Cele mai citite știri

Copyright 2024 SC PRESS MEDIA ELECTRONIC SRL. Toate drepturile rezervate. DCNews Proiect 81431.

Comandă acum o campanie publicitară pe acest site: [email protected]


cloudnxt2
YesMy - smt4.5.3
pixel