Concluzie de 10 cuvinte după un război de 10 ani

Epoca Traian Băsescu s-a încheiat pe 11 decembrie 2016. Omul care a distrus țara, aruncând-o în război  cu ea însăși, a intrat în Parlament pentru a ieși din marea politică.

Rămâne un jongler cu cuvinte, un contorsionist moral, un saltimbanc de care nimeni nu mai are nevoie. PSD nu are de ce să atingă acest deșeu radioactiv, PNL, la cât a obținut, și cu Băsescu și fără, tot acolo este. USL s-ar mânji degeaba cu esență de politicianism, UDMR merge la guvernare...

Băsescu crede că își salvează imunitatea, dar tare mi-e că va păți la fel ca Udrea, deci a intrat degeaba în Parlament.

Să mulțumim PNL că a avut o campanie dezastru, care a dus PSD la 51%, anulând nevoia de combinații și posibilitatea de revenire la mâna bătrânei balama securiste.

Războiul început de Băsescu cu PNL, în 2006, și continuat apoi cu toți românii se sfârșete, nu prin victoria liberalilor, ci prin înfrângerea lor rușinoasă în fața PSD.

În câteva cuvinte: PNL, în timp ce căuta lebădă neagră  a campaniei, a nimerit sub o alunecare de pământ, cum n-au văzut nici la victoria lui Iohannis, când se aflau, însă, de celalată parte a grămezii.    

Google News icon  Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCNews și pe Google News

Ultimele materiale video - DCNewsTV.ro

Te-ar putea interesa

Cele mai noi știri

Cele mai citite știri

DC Media Group Audience

Copyright 2024 SC PRESS MEDIA ELECTRONIC SRL. Toate drepturile rezervate. DCNews Proiect 81431.

Comandă acum o campanie publicitară pe acest site: [email protected]


cloudnxt2
YesMy - smt4.3.1
pixel