Ciclistul Lance Armstrong nu va mai lupta contra acuzaţiilor de dopaj

 Ciclistul Lance Armstrong va pierde toate cele șapte titluri câștigate în Turul Franței din 1999 până în 2005 și îi va fi interzis să mai practice acest sport vreodată, a declarat joi agentia americana antidoping (USADA).  Armstrong şi-a anunţat  decizia de a nu mai lupta contra acuzaţiilor aduse de Agenţia Antidopaj a Statelor Unite (USADA), care a prezentat pe 29 iunie acuzaţii de dopaj contra lui şi a colaboratorilor săi.

Autor: Diana Neacşu

 Potrivit El Pais, ciclistul american, deja retras îşi menţine nevinovăţia şi explică într-un comunicat de pe pagina sa web că a luat decizia de a nu mai lupta contra acuzaţiilor de dopaj, după ce un tribunal american a respins cererea sa contra USADA, permiţându-i acesteia să continue investigaţia despre sportiv. „Ştiu cine a câştigat aceste şapte tururi,  colegii mei de echipă ştiu şi la fel de bine ştiu şi cei care concurat contra mea”, s-a apărat Armstrong. Tot pe site-ul personal, ciclistul a spus că se va întoarce la munca pe care a început-o înainte de a cuceri atâtea titluri la Turul Franţei, şi anume să se ocupe de persoanele afectate de cancer, în special de cele din comunităţile mărginaşe.

Agenţia Antidopaj a SUA suştine că Armstrong, în vârsta de 40 de ani, a menţinut un sistem de dopaj din 1999 până în 2005. Agenţia i-a acuzat în acest caz şi pe medicii spanioli Pedro Celaya Lezema şi Luis Garcia del Moral, pe antrenorul Pepe Marti, pe asistentul medical italian, Michele Ferrari, cât şi pe directorul sportiv belgian Johan Bruyneel.

USADA a anunţat că decizia de a renunţa la luptă a ciclistului american reprezintă pierderea tuturor titlurilor şi medaliilor câştigate începând cu 1 august 1998, fiind vorba de şapte Tururi ale Franţei şi un bronz olimpic. Agenţia Antidopaj îl poate suspenda pe viaţa din sport şi pot recomanda retragerea titlurilor sale, decizie pe care o vor lua însă Uniunea Ciclistă Internaţională şi organizaţia Turului Franţei.

Agenţia Antidopaj dă asigurări că cel puţin 10 foşti colegi ai lui Amstrong pot depune mărturie împotriva lui şi că există de asemenea probe de sânge care demonstrează dopajul.

USADA are programată o conferintă de presă astăzi pentru a oferi mai multe detalii despre caz.

Google News icon  Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCNews și pe Google News

Ultimele materiale video - DCNewsTV.ro

Te-ar putea interesa

Cele mai noi știri

Cele mai citite știri

DC Media Group Audience

Copyright 2024 SC PRESS MEDIA ELECTRONIC SRL. Toate drepturile rezervate. DCNews Proiect 81431.

Comandă acum o campanie publicitară pe acest site: [email protected]


cloudnxt2
YesMy - smt4.3.1
pixel