În trenul cu care mă întorceam vineri din Vama Veche, Constanţa-Iaşi, căldura mă sufoca şi îmi apăsa tâmplele. M-am strecurat cu doi prieteni până în capătul vagonului, tânjind după puţin curent. După noi, un bărbat din compartimentul meu, pe la vreo 35 de ani, tatăl a doi copii: “De unde băieţi, Mamaia sau Vama Veche?“ “Din Vamă“. “Cum mai e acolo? Noi ne duceam prin anii 90. Era o distracţie ... Ne turnam bere în cap. Băi şi nişte gagici. Nu puteam să stăm la o masă să bem o bere, că în stânga era una cu ţâţele pe afară, în dreapta alta. Aşa ne jucau ochii“, ne povesteşte odată neliniştitul tânăr, în prezent docil soţ şi supus cutreierător de pieţe la ordinul soţiei.
Niciodată nu mi-a displăcut Vama mai tare ca anul ăsta. În fiecare an fac eforturile pe care le faci atunci când reîntâlneşti un prieten bun după o perioadă lungă şi remarci că s-a schimbat din temelii, dar încerci să te adaptezi, spunându-ţi că poate timpul trecut nu l-a schimbat pe el, ci te-a şlefuit strâmb pe tine. Cam cum îşi spun iubăcioşii din filmele americane când vor să se lepede unii de alţii: It's not you, it's me. Mai puţin falsitatea. Dar după două minute de conversaţie, realizezi că e de preferat să-i dai un mesaj pe an, la Crăciun, şi-n restul timpului să nu-i mai vezi mutra.
Îmi închipui că puhoiul de lume ce se regăseşte în Vama Veche vine pentru că vrea să se distreze. O mimoză din clanul Buruiană-Tonciu era întrebată de o reporteriţă, acum ceva timp, cum se distrează ea. “Eu mă distrez atunci când râd“, răspundea “vedeta“. Cam aşa a fost şi în cazul meu. Am vrut să mă distrez simţindu-mă bine. Doar că asta e de mult desuet în Vamă.
Băieţii şi fetele vin în fostul sat pescăresc chitiţi să se facă praf. Să le povestească prietenilor de acasă că au fost în locul ăla unde povestesc rockerii bătrâni că înainte nu puteai să bei o bere, că te loveau sfârcuri în globul ocular din toate zările. Că au fost liberi. Nebuni. Nesimţiţi. Şi se ştie bine că în Vamă nu te judecă nimeni dacă eşti nesimţit. Asta e o prejudecată. Iar în Vamă oamenii nu au prejudecăţi, sunt spirite libere, minţi deschise. Iar unii rezidenţi ai tărâmului prostului-gust - a se citi staţiunea Mamaia - n-au ezitat să-şi facă transferul aici, pe pământul unde le este permis orice. Aşa au ajuns în Vama Veche, unde li se dădea voie prin cutumele locului să se îmbete şi să se creadă mai periculoşi şi mai şmecheri ca mătuşă-sa lui Tupac. Şi n-au aterizat în sudul litoralului pentru a se converti ei înşişi la liberul spirit, ci pentru a da o nouă dimensiunile teribilismului. Pentru a urina contra vântului doar pentru că se poate, iar mirosul din haine nu va fi neplăcut, va fi doar mirosul “libertăţii“.
În Vamă se forţează distracţia, nu mai are de mult naturaleţea şi simplitatea hamsiilor cu bere, singurul meniu al zilei. Cluburi multe, ifose, hoteluri scumpe, muzică house, nesimţire, atîtea coji se seminţe cîte scoici pe plajă. Am găsit tot ce n-am căutat.
N-am apucat să-l întreb pe colegul meu de capăt de vagon dacă ar mai veni şi acum în Vamă, de dorul aceloraşi ţâţe goale.
Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCNews și pe Google News
