Cele mai citite

Buzărnescu, în optimile turneului WTA de la Budapesta

Autor: Dan Carp
buzarnescu_44866100
Mihaela Buzarnescu

Mihaela Buzărnescu s-a calificat, marţi, în optimile de finală ale turneului WTA de la Budapesta, dotat cu premii totale de 226.750 dolari, prin victoria cu 7-6 (5), 6-1 în faţa spaniolei Lara Arruabarrena Vecino.

Buzărnescu (29 ani, 39 WTA), a cincea favorită a turneului, s-a impus după o oră şi 48 de minute, la capătul unui meci destul de disputat, în ciuda unui set secund adjudecat clar.

Românca a deţinut controlul şi în primul set, în care a avut 3-1 şi 4-2, apoi a fost egalată, 4-4, a ratat trei mingi de set la 5-4, după care situaţia s-a răsturnat şi iberica a condus cu 6-5. Buzărnescu a reuşit un break salvator şi a trimis meciul în tiebreak, unde a avut 2-0, 3-1 şi 6-2, pentru a încheia cu 7-5. Mihaela a început cu break actul secund, dar apoi şi-a pierdut serviciul. Apoi, Buzărnescu nu a mai cedat niciun ghem şi a încheiat cu 6-1.

Buzărnescu a avut 5 aşi, dar a comis şi 4 duble greşeli, având nu mai puţin de 18 oportunităţi de break (6 transformate) în timp ce Arruabarrena (25 ani, 82 WTA) a avut 3 aşi şi 3 duble greşeli.

Duel cu numărul 80 în optimi


Românca are acum 2-1 în meciurile directe cu jucătoarea iberică, pe care a mai învins-o în 2010, la un turneu ITF la Madrid, cu 6-3, 6-1, în sferturi. Arruabarrena învinsese în 2009, la Koksijde (Belgia, ITF), cu 4-6, 6-2, 6-2, în primul tur.

Buzărnescu şi-a asigurat un cec de 3.400 dolari şi 30 de puncte WTA, iar în optimi o va înfrunta pe belgianca Alison van Uytvanck (23 ani, 80 WTA). Singura confruntare s-a încheiat cu victoria reprezentantei noastre, anul trecut, în finala turneului ITF de la Poitiers (Franţa, 100.000 dolari), cu 6-4, 6-2.

Pe tabloul principal de simplu la Budapesta se mai află Sorana Cîrstea, care o va întâlni marţi pe Viktoria Kuzmova (Slovacia), şi Monica Niculescu (adversară Kirsten Flipkens, miercuri). La dublu, Buzărnescu va juca alături de Irina Maria Bara.

[citeste si]

Fiți la curent cu ultimele noutăți.

Urmăriți DCNews și pe Google News

Adaugă comentariu

0 caractere :: Număr maxim de caractere 1000

* Comentariile care contin limbaj vulgar vor fi suspendate

Citește mai multe din Sport
Citește mai multe din Sport
SONDAJ DE OPINIE
Închide
Ce variantă considerați acum ca fiind cea mai bună pentru România?
Guvern PSD - UDMR
Guvern minoritar PNL - USR
Alegeri anticipate
Trimite răspunsul
x close