Pugilistul Glen Johnson a refuzat o ofertă de a boxa cu Lucian Bute, considerând că i s-a făcut intenţionat o propunere foarte mică, pentru ca un astfel de meci să nu aibă loc.
Reprezentanţii lui Johnson au precizat că oferta venită de la promotorii lui Bute era "cu peste un milion de dolari mai mică decât cea de 1,35 milioane de dolari făcută primului potenţial adversar, Kelly Pavlik", informează Mediafax.
"Cred că au făcut o astfel de ofertă în principal pentru că nu vor ca meciul să aibă loc. Astfel, o metodă de a scăpa este să facă o ofertă mică atunci când cred că nu o vom accepta, în loc să spună: «Nu vrem o confruntare cu Glen Johnson». Sunt de suficient de mult timp în box pentru a şti când cineva este serios în ceea ce priveşte o ofertă. Cred că pugilistul vrea să boxeze, dar promotorul se teme să îl ducă la un nivel mai înalt. Ei vor ca el să rămână în siguranţă. Nu au încrederea pe care ar trebui să o aibă în el. Este un boxer bun. Ar trebui să aibă un meci mare, poate câştigă, poate pierde, însă el este pregătit pentru acel meci", a declarat Glen Johnson, care a adăugat că Bute este prietenul său şi "un tip foarte de treabă".
La 3 august, preşedintele Federaţiei Române de Box, Rudel Obreja, a declarat că în cazul în care partida dintre Lucian Bute şi americanul Kelly Pavlik nu va mai avea loc în toamnă, cel mai probabil adversar al pugilistului român va fi jamaicanul Glen Johnson. Obreja a afirmat că Interbox, firma care îl impresariază pe Lucian Bute, a ajuns la un acord cu promotorul lui Kelly Pavlik, compania Top Brand, însă problemele au apărut între pugilistul american şi cei care îl manageriază. Pugilistul american Kelly Pavlik a refuzat să boxeze cu Lucian Bute, invocând faptul că i se oferă o sumă de bani prea mică pentru această luptă.
Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCNews și pe Google News