Box: Peste 400 de pugilişti, la Campionatele Europene pentru juniori de la Galaţi

Campionatele Europene de box pentru juniori, masculin şi feminin, încep pe data de 24 mai la Patinoarul Dunărea din Galaţi, competiţia stabilind deja un record de participare pentru Confederaţia Europeană (EUBC), informează, marţi, printr-un comunicat de presă, Federaţia Română de Box.

Este campionatul cu cel mai mare număr de participanţi: peste 400. Şi aici vorbim de orice competiţie de box europeană la toate nivelurile: seniori, tineret şi juniori. 408 de pugilişti din 36 de ţări se vor lupta din 24 mai până pe 1 iunie pentru medaliile de campioni la 13 categorii de greutate, atât la băieţi, cât şi la fete', se spune în comunicat. Federaţia Română de Box, care organizează în parteneriat cu Primăria Galaţi această competiţie, şi-a dorit sa revigoreze un centru de mare tradiţie, Galaţiul, care a dat mari campioni, precum Lucian Bute sau Cristian Ciocan, pentru a vorbi doar de ultimii mari campioni gălăţeni.

Pentru puştii de azi, nume precum Georgică Donici, prezent la două ediţii ale JO, Alec Năstac - atât de aproape de un titlu european la amatori, Ionel Panaite, Vasile Lehăduş sau Sandu Târâlă poate nu mai spun mare lucru, însă Federaţia Română de Box doreşte ca măcar trei-patru pugilişti din lotul de juniori condus de maestrul George Pertea să le calce pe urme. Premise pentru o competiţie de succes pentru boxul românesc sunt, având în vedere faptul ca în urmă cu doar două luni Marco Manea şi vicecampionul european Adrian Preda au câştigat un puternic turneu desfăşurat în Ucraina la Harkov.

Fetele antrenate de Adrian Lăcătuş emit şi ele pretenţii la cele mai strălucitoare medalii', se mai spune în comunicat. Potrivit sursei citate, România va alinia la startul acestei competiţii garnituri complete, de câte 13 sportivi, atât la masculin, cât şi la feminin, oferind posibilitatea cât mai multor tineri pugilişti să ia un prim contact cu întrecerile la cel mai înalt nivel. La finale şi-au anunţat deja prezenţa Mihai Leu şi Dorel Simion, doi dintre marii campioni ai sportului cu mănuşi. Festivitatea de deschidere a CE de juniori va avea loc vineri 24 mai, ora 14:00, în prezenţa ministrului Tineretului şi Sportului, Bogdan Matei, primarului Galaţiului, Ionuţ Pucheanu, şi preşedintelui Federaţiei Române de Box, Vasile Cîtea. 

Google News icon  Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCNews și pe Google News

Ultimele materiale video - DCNewsTV.ro

Te-ar putea interesa

Cele mai noi știri

Cele mai citite știri

DC Media Group Audience

Copyright 2024 SC PRESS MEDIA ELECTRONIC SRL. Toate drepturile rezervate. DCNews Proiect 81431.

Comandă acum o campanie publicitară pe acest site: [email protected]


cloudnxt2
YesMy - smt4.3.1
pixel