Coronavirus - COVID 19
România în stare de alertă
-
confirmate
-
vindecate
-
decese
Sună-ne (Luni - Vineri, 09:00 - 18:00) sau scrie-ne la numărul 0772.264.642 sau la adresa de e-mail [email protected] și pune intrebări despre coronavirus, situații sociale, medicale, suport psihologic. Semnalează situații deosebite.

Bibliotecile renunţă la amenzile impuse pentru depăşirea termenelor de înapoiere a cărţilor împrumutate

Eduard Pascu / 14 dec 2019 / 17:57
biblioteca
biblioteca

Primarul din Los Angeles, Eric Garcetti, a anunţat vineri că acest oraş a decis să renunţe la colectarea amenzilor impuse pentru depăşirea termenelor de înapoiere a cărţilor şi a altor materiale editoriale împrumutate din bibliotecile publice, începând din primăvara anului 2020, informează Xinhua, transmite Agerpres.

"Biblioteca noastră municipală este o comoară civică şi culturală, iar orice persoană din oraş ar trebui să poată să profite de informaţiile, bogăţia spirituală şi divertismentul din colecţia noastră", a declarat Eric Garcetti.

"Vom elimina aceste amenzi, întrucât clienţii dau dovadă de multă grijă şi de integritate în felul în care se ocupă de aceste materiale preţioase şi nimic nu ar trebui să stea în calea locuitorilor din Los Angeles care doresc să beneficieze de toate lucrurile pe care biblioteca noastră municipală le are de oferit", a adăugat primarul metropolei americane.

Potrivit legislaţiei actuale, clienţii bibliotecilor publice din Los Angeles sunt taxaţi cu penalităţi de 35 de cenţi pe zi pentru cărţile, revistele şi audiobook-urile pe care le păstrează după expirarea termenului de înapoiere şi cu 15 cenţi pe zi pentru materiale destinate copiilor şi care nu sunt înapoiate la timp. CD-urile şi DVD-urile împrumutate din bibliotecile publice, ale căror termene de înapoiere au expirat, atrag la rândul lor amenzi de 1 dolar pe zi, potrivit mass-media locale.

Municipalitatea din Los Angeles a decis, de asemenea, să elimine amenda de 10 dolari impusă clienţilor care au pierdut materialele împrumutate de la bibliotecile publice, însă va menţine obligativitatea de a rambursa contravaloarea integrală a materialelor pierdute. 

Ultimele materiale video - DCNewsTV.ro

Te-ar putea interesa

Get it on App Store Get it on Google Play






Iti place noua modalitate de votare pe dcnews.ro?

Copyright 2020 SC PRESS MEDIA ELECTRONIC SRL. Toate drepturile rezervate. DCNews Proiect 81431.

Comandă acum o campanie publicitară pe acest site: [email protected]


nxt.24