Odilia Roșianu, redactor-șef la revista Literatura de Azi, a venit cu o propunere pentru profesorii de limba și literatura română, care i-ar ajuta pe aceștia să le stârnească elevilor interesul pentru autorii pe care trebuie să-i citească pentru examenul de Bacalaureat:
„Cum să nu îndrăgești un astfel de stil și să nu vrei să citești mai departe. Există tot felul de metode de a stârni lectura, drept care o să cumpăr această carte“, a spus Flaviu Predescu, după ce a citit un fragment din volumul „Luchian. Ochii, sufletul, mâna” de Veronica D. Niculescu.
„Apropo de a stârni lectura, cred că e foarte important că abordează și scriitori care sunt în liceu și care au ajuns doar un nume, o spaimă teribilă pentru elevi: Ce ți-a dat la bac? / Mi-a dat Caragiale! / Fir-ar să fie! Hotărârea de a-i alege ca personaje pe Caragiale, pe Nichita Stănescu, pe Hortensia Papadat-Bengescu, pe Marin Preda, carte pe care n-am apucat să o cumpăr, dar o voi cumpăra curând, cred că ar fi bine să fie luat în considerare și de profesorii de limba și literatura română și ar putea sa meargă cu acest tip de carte, să le citească fragmente, apropo de stârnitul interesului, și să discute și despre altceva, despre autor în sine.
În carea despre Caragiale, de pildă, e un fragment care sigur ar fi incitant pentru elevi, mai ales că îi include și pe Caragiale, și pe Eminescu în portret: Era o vreme de mare efervescență și de multe ori simțeam că ne vine greu să ne despărțim după ce ieșea gazeta, așa că ne înfundam prin bodegi unde discutam cam tot ce apărea în limba română, iar Eminescu devenea melancolic, cădea, parcă se năruia în el. Mi-l amintesc cu privirea aia pierdută, cu degetele murdare învârtind câte o ulcică de vin în mâini și povestindu-mi despre pațachina de Veronica pe care trebuie să o lase la Iași neconsolată și (...). Se enerva când îl luam peste picior pe tema asta și nu o dată a trântit carafa de masă, ca apoi să iasă în trombă ca într-o piesă proastă, de cele jucate la Teatrul Național. Nu avea simțul ridicolului băiatul ăsta și recunosc că îmi plăcea să-l enervez, iar de enervat se enerva ușor.
Era de ajuns să-i arunc o vorbă în doi peri despre Veronica sau despre Kant, că se aprindea: Băiete, îi ziceam, amorul se face în pat, nu sub stele, că-i frig acolo. Dacă mai oftezi mult și citezi din Kant, s-ar putea să pună fundul la bătaie cu altul. Abia când am observat că se enervează la fel de tare când mă iau de amorul lui pământesc, i-am spus că, de fapt, nu o iubește pe părăsita din Iași, că are doar o plăcere abstractă. Mai mult oftează decât acționează. S-a enervat atunci teribil! O săptămână nu mi-a mai vorbit. Am spart tot eu gheața, căci m-am dus în spatele lui la redacție, i-am pus mâna pe umăr, și i-am zis că dat fiind că rațiunea nu poate cunoaște în totul, iar eu, grecotei fiind, deci profund fiind, nu pot cunoaște adevărata iubire așa cum o face el, un idealist. A ridicat ochii ăia aprinși la mine și mai să izbucnească în plâns. Seara am mers la bodegă și ne-am făcut bine. Așa era cu Eminescu. Sus - jos, sus - jos și, de multe ori, simțeam că numai de mine depinde menuet-ul aista al nostru, dar mă știi am diavolul cela mic pe umăr care mă face să nu-mi scape nimic din ce-i mai ridicol, așa că peste câteva zile iar l răneam, că așa era el sensibil ca o domniță(...).“, a citat Odilia Roșianu din cartea „Scrisoarea pierdută“, de Bogdan Alexandru Stănescu, adăugând „nu știu dacă e numai ficțiune, pentru că această carte se bazează numai pe scrisori“.
„Este foarte mult adevăr, foarte, foarte mult adevăr. Este ficționalizat adevărul, mai ales că la Caragiale este bazat foarte mult pe corespondență“, a mai spus Odilia Roșianu, la DC News, la emisiunea „De Ce Citim“.
Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCNews și pe Google News
