Asia Express, sezonul PATRU. Cine sunt vedetele de pe listă și când încep filmările: Pepe, unul dintre nume

Foto: Instagram
Foto: Instagram

Cine sunt vedetele care ar putea participa în noul sezon Asia Express și când încep filmările. 

Mirabela Dauer l-a lăsat mut pe Răzvan Simion: Sunt o mare bețivancă. Dar nu-mi pasă!

Antena 1 a început preselecțiile pentru noul sezon din "Asia Express" și, potrivit click.ro, lista concurenților este aproape definitivă, filmările ar urma să înceapă în luna mai, iar vedetele ar fi început deja cu pregătirile de la teste, la vaccinuri și pașapoarte. 

Primele trei sezoane ale celebrei emisiuni au fost extrem de iubite de public care abia așteaptă un al patrulea sezon. 

Se pare că una dintre vedete ar fi Andreea Antonescu, care nu este străină de aventurile de acest fel, participând atât la Kanal D, la "Survivor România", cât și la Pro TV, la "Ferma vedetelor".

O altă doritoare pare să fie şi Alina Puşcaş, căreia i s-a propus și în trecut să participe.

Un alt treilea nume vehiculat este cel al lui Connect-R.

În plus, Pepe și Shift ar putea să fie printre cei care vor pleca în Asia, dar și Jo și Juno, care formează un cuplu. 

Cine au fost câștigătorii Asia Express în primele trei sezoane

Primul sezon a fost câștigat de Raluka și Ana Baniciu, care s-au luptat în marea finală cu Liviu Vârciu și Andrei Ștefănescu. 

Al doilea sezon, spre marea surpriză a publicului, i-a avut câștigători pe CRBL și Oase.

În ceea ce privește al treilea sezon, unul dintre cele mai iubite și urmărite show-uri i-a avut câștigători pe Chef Sorin Bontea și Răzvan Fodor, care s-au luptat în Finală cu Speak și Ștefania.

Cine va prezenta Asia Express

Întrebarea legată despre cine va prezenta Asia Express stă pe buzele tuturor, mai ales după ce Gina Pistol a devenit mămică pentru prima dată. 

„Știu că vă lipsește. Și mie îmi lipsește Asia Express. Și îmi doresc ca anul acesta să putem filma un nou sezon. Sper să fie un an mai ușor, cu mai puține restricții, pentru că este foarte greu să scoți o echipă mare din țară și să o tot plimbi prin țări străine. Îmi doresc să filmăm un nou sezon. Nu știu dacă se va filma în viitorul apropiat, eu nu o să fiu disponibilă pentru că urmează să nasc în luna martie. Dar îmi lipsește și mie!”, a spus Gina Pistol pe Instagram. 

Ce se întâmplă cu Gina Pistol și emisiunea Asia Express: ”Știu că vă lipsește!”

Google News icon  Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCNews și pe Google News

Ultimele materiale video - DCNewsTV.ro

Te-ar putea interesa

Cele mai noi știri

Cele mai citite știri

DC Media Group Audience

Copyright 2024 SC PRESS MEDIA ELECTRONIC SRL. Toate drepturile rezervate. DCNews Proiect 81431.

Comandă acum o campanie publicitară pe acest site: [email protected]


cloudnxt2
YesMy - smt4.3.1
pixel