Andi Moisescu, greșeala de care se ferește: Mai pic și eu în patima asta. M-am pârlit

Sursa foto: Facebook Andi Moisescu
Sursa foto: Facebook Andi Moisescu

Andi Moisescu a vorbit despre o greșeală pe care încearcă să nu o mai repete și patima în care pică des.

"La cumpărături sunt destul de precaut. Mai pic și eu în patima în care pică oricine pleacă la cumpărături nemâncat, de exemplu. E una dintre cele mai mari greșeli pe care le poți face. În momentul ăla ți se pare că ai nevoie de toate lucrurile pe care le întâlnești în cale și brusc îți reamintești de toate poftele pe care nu ți le-ai putut satisface… cedezi până și în fața unei eugenii. Eu încerc să nu repet greșeala asta pentru că m-am pârlit de câteva ori.

În rest sunt destul de cumpătat la cumpărături, nu prea mă reped în ele, mi se pare că a dispărut presiunea asta de când cumpărăturile vin singure la noi. Că în online tot avem ocazia să compărăm, să citim review -uri peste review-uri. Deciziile de cumpărare le iau din ce în ce mai greu din punctul ăsta de vedere. Dar tot mai fac achiziții, nu neaparat necesare, și probabil că segmentul în care cedez emoțional ține de toate gadget-urile astea. Sau mai puțin gadget-uri, mai mult aparatură pe care o folosesc la filmare. Cred că am și acum microfoane mai multe decât aș putea să folosesc… Am o sensibilitate pentru zona audio și tot ceea ce e legat de zone audio mă fascinează. Și de fiecare dată când mai văd câte un microfon zic: “Pe ăsta îl iau așa doar să-l am”. Ține de o dambla de-a mea", a spus Andi Moisescu pentru ciao.ro.

"Mi-e foarte dificil"

Andi Moisescu a vorbit și despre compromisuri, recunoscând că nu ar putea face niciodată un lucru în care nu crede.

"Nu cred că aș putea să fac niciodată lucruri în care nu cred. Mi-e foarte dificil, în primul rând că nu le văd rostul, mi se pare că e o energie irosită, n-o să mă creadă nimeni și chiar dacă m-ar crede pe moment, la un moment dat ar fi foarte trist să descopere că e o păcăleală, asta ar ruina practic toată credibilitatea câștigată până atunci și mi se pare că este cel mai important atribut pe care-l poate avea cineva în grijă – credibilitatea – asta cântărește cel mai mult. Așadar, n-aș face niciodată lucruri în care nu cred", a spus vedeta.

Vezi și: Ioana, după împăcarea cu Ilie Năstase: Mi-am călcat pe suflet. Eu nu mă simt iubită

Google News icon  Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCNews și pe Google News

Ultimele materiale video - DCNewsTV.ro

Te-ar putea interesa

Cele mai noi știri

Cele mai citite știri

DC Media Group Audience

Copyright 2024 SC PRESS MEDIA ELECTRONIC SRL. Toate drepturile rezervate. DCNews Proiect 81431.

Comandă acum o campanie publicitară pe acest site: [email protected]


cloudnxt2
YesMy - smt4.3.1
pixel