DCNews Stiri Internațional Tensiuni între Berlin și Washington: Merz amână discuția cu Trump după mesajul președintelui american privind victoria AfD

Tensiuni între Berlin și Washington: Merz amână discuția cu Trump după mesajul președintelui american privind victoria AfD

Sursa Foto: Agerpres. Friedrich Merz, cancelarul Germaniei

Cancelarul german Friedrich Merz a amânat o convorbire telefonică cu preşedintele american Donald Trump.

Motivul pare a fi mesajul de felicitare pe care liderul de la Casa Albă l-a adresat partidului de extremă-dreapta Alternativa pentru Germania (AfD) pentru victoria sa în alegerile regionale din landul estic Saxonia-Anhalt

Purtătorul de cuvânt al guvernului de la Berlin, Stefan Cornelius, nu a dorit să precizeze motivul amânării discuţiei. Întrebat de jurnaliști dacă această decizie a lui Merz are legătură cu salutul și felicitările lui Trump pentru AfD, el a făcut trimitere la declaraţii anterioare în care cancelarul german a respins "intervenţiile sau comentariile în politica internă germană, în special acelea legate de alegeri" din partea unor lideri străini.

Cum a salutat Donald Trump victoria AfD în Germania

Trump a comentat victoria AfD pe platforma sa Truth Social. Mesajul l-a încheiat cu acronimul MGGA, care ar putea însemna "Make Germany Great Again" (Faceţi Germania Măreaţă din Nou), o imitare a sloganului său politic "Make America Great Again" (MAGA).

"În sfârşit, (germanii) s-au săturat de normele şi reglementările privind imigraţia absolut dăunătoare care au făcut atât de mult rău Germaniei", a evidențiat Donald Trump în mesajul său.

În noaptea de duminică spre luni, după alegerile din landul Saxonia-Anhalt, Trump a distribuit pe reţelele sociale proiecţiile electorale care arătau victoria zdrobitoare a partidului AfD. Acest partid de orientare conservatoare, eurosceptică şi anti-migraţie a obţinut 43,8% din voturi, în timp ce Uniunea Creştin-Democrată (CDU), partidul de centru-dreapta al cancelarului federal Friedrich Merz, a obţinut 17,2% din voturi.

AfD nu a reușit să obțină majoritatea absolută

Totuşi, nici după redistribuirea mandatelor partidelor care nu au trecut pragul electoral de 5% formaţiunea AfD nu a obţinut majoritatea absolută.

De asemenea, în virtutea "cordonului sanitar" prin care partidele progresiste pro-UE de centru-dreapta şi centru-stânga menţin izolată extrema-dreaptă, toate aceste formaţiuni au evidențiat deja că nu vor intra într-o coaliţie cu AfD pentru guvernul regional din Saxonia-Anhalt. 

Aşadar, AfD ar putea forma o majoritate, dar una fragilă, numai cu ajutorul formaţiunii de stânga naţionalistă Sahra Wagenknecht, care a obţinut 5,3% din voturi. De menționat este că AfD se pregătește să facă istorie la alegerile din alte două landuri din Germania, după succesului electoral zdrobitor din Saxonia-Anhalt.

Citește mai multe din Internațional
Citește mai multe din Internațional