DCNews Sport Tenis Sorana Cîrstea s-a calificat în turul al treilea la Indian Wells (WTA)

Sorana Cîrstea s-a calificat în turul al treilea la Indian Wells (WTA)

Sorana Cîrstea a învins-o pe rusoaica Diana Șnaider, cap de serie numărul 21, cu 6-2, 7-6 (7/0), într-un meci disputat vineri, informează Agerpres.

Sorana Cîrstea (35 ani, 38 WTA) a obținut victoria după o oră și 32 de minute, în care nu și-a pierdut serviciul, salvând o minge de break a adversarei (21 ani, 20 WTA).

Singurul meci direct dintre ele s-a încheiat tot cu victoria româncei, anul trecut, în optimi la Austin, cu 6-3, 2-6, 6-4.

Cîrstea și-a asigurat un cec de 61.865 de dolari și 65 de puncte WTA, iar următoarea sa adversară va fi cehoaica Linda Noskova, cap de serie numărul 14, victorioasă cu 6-3, 6-3 în confruntarea cu Jessica Bouzas Maneiro (Spania).

Cîrstea și Noskova (21 ani, 14 WTA) sunt la egalitate în meciurile directe, 1-1, după ce jucătoarea cehă s-a impus cu 6-4, 4-6, 6-4, în 2024, în turul secund la Brisbane, iar Cîrstea a câștigat anul acesta în optimi la Dubai, cu 6-1, 6-4. (Claudia Calotă)

Știri similare din categoria Tenis Vezi toate articolele