DCNews Politica Soluția lui Ciprian Ciucu pentru o Capitală fără poluare: „Bucureștiul poate redeveni un oraș respirabil”

Soluția lui Ciprian Ciucu pentru o Capitală fără poluare: „Bucureștiul poate redeveni un oraș respirabil”

Ciprian Ciucu, candidatul PNL la alegerile din 7 decembrie pentru Primăria Capitalei. Sursa Foto: Agerpres

„Aerul este irespirabil în București!”, spune candidatul PNL la alegerile pentru Primăria Capitalei. Ciprian Ciucu avertizează că aerul poluat din Capitală are un impact major asupra vieții oamenilor și implică numeroase riscuri.

Ciprian Ciucu: „În orașele cu aer foarte murdar, speranța de viață scade vizibil”

„Stațiile de măsurare a calității aerului arată valori extrem de ridicate, concentrații de particule ultrafine care depășesc de zece până la douăzeci de ori valorile recomandate de Organizația Mondială a Sănătății. Și e pericol! Aerul poluat produce boli cardiace și pulmonare, iar copiii sunt cei mai vulnerabili. De mici dezvoltă alergii, astm, infecții, probleme de concentrare. Studiile arată că, în orașele cu aer foarte murdar, speranța de viață scade vizibil”, a spus Ciucu, într-un mesaj pe pagina sa de Facebook.

Citește și: Cine este Ciprian Ciucu. Portret de candidat la alegerile de la Primăria Capitalei

Citește și: Candidați la primăria București 2025. Lista finală a candidaturilor la alegerile locale

Ce este de făcut

Candidatul PNL la Primăria Capitalei a punctat că una dintre prioritățile sale, dacă va ajunge primar general, este să rezolve problema poluării din Capitală.

„Bucureștiul se află în topul celor mai poluate orașe din lume. Avem o problemă cu adevărat gravă! Tocmai de aceea, se află printre prioritățile mele. Și voi lua măsuri ca primar general, prin:

Eliminarea arderilor ilegale a deșeurilor!

Voi înființa patrule mixte Poliția Locală – Garda de Mediu – Poliția Națională, în zonele cu risc ridicat, inclusiv în afara Bucureștiului, pe baza unor protocoale de colaborare care să permită polițiilor locale ale să ajute Garda de Mediu și Poliția Națională. Totul va fi susținut de o supraveghere video în punctele vulnerabile de la periferie.

Control strict asupra șantierelor și transportului de materiale
Poliția Locală va fi întărită pentru a putea impune mai bine regulile obligatorii pentru reducerea prafului: plase, perdele de apă, spălarea roților utilajelor și cadrul legal modificat pentru amenzi automate, pe baza monitorizării video și a senzorilor de particule.

Energie curată și încălzire modernă

Una dintre sursele majore de poluare sunt CET-urile vechi din curtea ELCEN, dar și centralele de apartament care funcționează pe bază de gaze. O centrală de apartament poluează, aproximativ, cât un autoturism. Pe termen lung, este necesară extinderea sistemelor centralizate de termoficare modernizate, continuarea implementării programului de pompe de căldură și soluții verzi (panouri fotovoltaice) în zonele fără rețea.

Rețea metropolitană de monitorizare a aerului

Este necesară extinderea măsurării calității aerului, pe bază de senzori, în toate zonele critice ale orașului, precum și oferirea de date în timp real. Acestea vor fi accesibile publicului, coroborate cu avertizări rapide și măsuri punctuale de eliminare a surselor de poluare, atunci când se depășesc pragurile.

Bucureștiul poate redeveni un oraș respirabil, dacă atacăm ferm sursele reale de poluare. Viziunea este simplă: reguli clare, controale eficiente, investiții în transport public și energie curată. Nu ne mai putem juca cu sănătatea a milioane de locuitori ai Capitalei! Orașul ar fi negru, dacă acele particule de praf, noxe s-ar vedea cu ochiul liber”, a mai transmis Ciprian Ciucu.

Citește și: EXCLUSIV Ciprian Ciucu, răspunsuri-fulger la DC NEWS: Cine a fost cel mai bun primar al Bucureștiului și de ce

Știri similare din categoria Alegeri locale București 2025 Vezi toate articolele