DCNews Stiri Internațional Polonia, alertată de un obiect neidentificat venit dinspre Belarus. Era un stol de păsări

Polonia, alertată de un obiect neidentificat venit dinspre Belarus. Era un stol de păsări

Pelicani comuni în zbor deasupra unui lac din Delta Dunării. Sursa foto: Agerpres

Armata poloneză a fost alertată, duminică, după ce radarele au detectat un obiect neidentificat venit dinspre Belarus. Elicopterele militare au verificat situația, stabilind ulterior că era vorba doar despre un stol de păsări.

Comandamentul operaţional al armatei poloneze a anunţat că sistemele sale de radiolocaţie au detectat duminică un obiect neidentificat intrând în spaţiul aerian al Poloniei venind dinspre Belarus, relatează agenţia Reuters.

Elicoptere militare au fost ridicate de la sol pentru a verifica dacă este vorba despre o încălcare a spaţiului aerian polonez şi aeroportul din Rzeszow din sud-estul Poloniei şi-a suspendat operaţiunile pentru a se asigura aviaţiei militare libertatea de acţiune.

Păsările au alertat armata poloneză

În cele din urmă, armata poloneză a anunţat că ceea ce sistemele radar au făcut să pară iniţial a fi o încălcare a spaţiului aerian a fost de fapt un stol de păsări venind dinspre Belarus, aliatul Rusiei.

„Indicaţiile semnalate de sistemele radar nu au fost legate de o încălcare a spaţiului aerian polonez. Acestea au fost cauzate de un stol mare de păsări, a căror trecere a fost detectată de sistemele de supraveghere a spaţiului aerian”, a explicat armata poloneză pe reţeaua de socializare X.

De asemenea, autoritatea poloneză care gestionează traficul aerian (PANSA) a scris într-o postare separată pe aceeaşi reţea de socializare că aeroportul Rzeszow şi-a reluat operaţiunile după ce situaţia a fost clarificată, potrivit Agerpres.

Polonezii, avertizați și sâmbătă

Autoritățile poloneze au emis și sâmbătă, 5 septembrie, alerte pentru locuitorii din sud-estul ţării, după ce Rusia a lansat atacuri cu drone și rachete asupra Ucrainei.

Centrul Guvernamental de Securitate al Poloniei a transmis alerte prin intermediul rețelelor de telefonie mobilă și pe rețelele sociale, anunțând că avioane ale armatei au fost ridicate de la sol ca urmare a unui „atac aerian rusesc asupra teritoriului ucrainean” și că situația este monitorizată. Alerta a fost transmisă în jurul orei locale 15:00 locuitorilor din regiunile Lublin și Podkarpackie, aflate la granița cu Ucraina.

Aproximativ o oră mai târziu, însă, RCB a publicat o actualizare pe rețelele sociale, precizând că „amenințarea a încetat”. Instituția a adăugat că situația a evoluat atât de rapid, încât este posibil ca unii locuitori să nu fi primit deloc alerta inițială și să primească doar notificarea privind anularea acesteia.

Războiul din Ucraina, cu efecte și în Polonia

Proximitatea Poloniei față de Ucraina a făcut ca efectele războiului purtat de Rusia de peste patru ani și jumătate să se extindă uneori și pe teritoriul polonez. Varșovia a mobilizat în mai multe rânduri avioane militare pentru a se proteja în fața unor drone și rachete rusești suspectate că s-ar fi apropiat de spațiul aerian polonez.

La sfârşitul lunii iulie, o rachetă rusească de croazieră Kh-101 a căzut în estul Poloniei în timpul unui atac aerian rusesc masiv asupra Ucrainei. Racheta a lovit un câmp nelocuit la numai câţiva kilometri de zonele rezidenţiale, fără să provoace victime. 

În noiembrie 2022, o rachetă antiaeriană S-300 lansată de armata ucraineană, tot în timpul unui atac aerian rusesc, a căzut de asemenea în estul Poloniei şi a ucis două persoane.

România, în alertă sâmbătă spre duminică

Și România a fost alertată, sâmbătă seară, spre miezul nopții, după ce mai multe drone au fost depistate la graniţa cu Ucraina. Conform MApN, sistemele radar au detectat dronele sâmbătă, la ora 23:40. Două aeronave F-18 și un elicopter IAR 330 Puma SOCAT al Forțelor Aeriene Române au fost pregătite pentru decolare, dar, în cele din urmă, nu au fost raportate pătrunderi în spațiul aerian național.

Citește mai multe din Internațional
Citește mai multe din Internațional