Potrivit unui studiu recent, paiele de hârtie pot fi mai dăunătoare pentru mediu decât cele din plastic.
Un studiu recent comandat de guvernul din Coreea de Sud a constatat că paiele de hârtie pot fi mai dăunătoare pentru mediu decât cele din plastic, ceea ce a dus la critici la adresa eforturilor ţării de a înlocui plasticul, eforturi care au început în 2022, transmite site-ul Geekspin care citează publicaţiile The Korea Herald şi The Korea Economic Daily.
Cercetarea, comandată de Ministerul Climei, Energiei şi Mediului de la Seul şi dezvăluită de parlamentarul Kim Wi-sang, a analizat paiele de hârtie, paiele standard din plastic, paiele biodegradabile din plastic şi paiele fabricate din plastic pe bază de trestie de zahăr şi a măsurat efectul acestora asupra mediului în 16 categorii pe parcursul întregului lor ciclu de viaţă.
Paiele de hârtie, impact cancerigen de peste şase ori mai mare
Paiele standard din plastic au avut cel mai mic impact în 10 dintre categorii, inclusiv schimbările climatice, toxicitatea umană şi particulele în suspensie.
Între timp, paiele de hârtie au produs un impact cancerigen de peste şase ori mai mare decât paiele din plastic pe parcursul ciclului lor de viaţă (o măsură a emisiilor de mediu, mai degrabă decât un risc direct pentru sănătatea consumatorilor) şi un impact dublu asupra acidificării, o măsură a cât de mult se modifică nivelurile pH-ului în sol şi apă.
Studiul a mai constatat că paiele de hârtie (şi toate tipurile de pai) sunt rareori reciclate în practică. Deoarece sunt mici, maşinile de reciclare adesea nu reuşesc să le sorteze. La aceasta se adaugă şi faptul că substanţele folosite pentru a face paiele de hârtie rezistente la apă ajung să le facă mai greu de procesat, ceea ce necesită mai multă energie.
"Materiale de înlocuire ineficiente"
Parlamentarul Kim Wi-sang a criticat atât grupurile de mediu, cât şi guvernul după apariţia rezultatelor. "Guvernul trebuie să recunoască eşecul politicii sale de "greenwashing", care s-a concentrat pe materiale de înlocuire ineficiente", a declarat Kim într-un comunicat, scrie Agerpres.
Sentimentul public reflectă acest lucru. Ca parte a studiului publicat luna aceasta, un sondaj realizat pe 1.001 de sud-coreeni a constatat că 87,5% preferă paiele din plastic.
Pentru consumatorii prinşi la mijloc, paiele reutilizabile din oţel inoxidabil sau silicon sunt o alternativă pentru persoanele care doresc să evite atât hârtia, cât şi plasticul.
Reglementări la nivel național și UE
În ultimii ani, gestionarea produselor din plastic a reprezentat o preocupare constantă.
La nivel european, încă din decembrie 2015, Comisia Europeană a adoptat un Plan de acțiune pentru economia circulară și s-a angajat să elaboreze o strategie menită să răspundă provocărilor generate de materialele plastice. În aceeași direcție de acțiune, în 2019 a fost adoptată Directiva nr. 904 privind reducerea impactului anumitor produse din plastic asupra mediului.
La nivelul cadrului legislativ național, autoritățile au adoptat Ordonanța Guvernului nr. 6/2021 (OG nr. 6/2021) prin care a fost transpusă Directiva mai sus menționată, cu scopul de a preveni generarea anumitor produse din plastic și a reduce impactul acestor produse in circulație asupra mediului și asupra sănătății oamenilor prin:
- reducerea consumului de produse din plastic de unică folosință
- interzicerea introducerii pe piață a produselor din plastic de unică folosință și a produselor fabricate din materiale plastice oxodegradabile (de exemplu, recipientele pentru băuturi cu o capacitate de până la 3 litri, recipientele pentru alimente, paharele pentru băuturi etc.)
- marcarea anumitor produse din plastic de unică folosință
- impunerea unor cerințe privind introducerea pe piață a anumitor produse din plastic de unică folosință
- introducerea unor cerințe suplimentare privind răspunderea extinsă a producătorului în legătură cu produsele din plastic de unică folosință.
- adoptarea unor măsuri de încurajare a comportamentului responsabil al consumatorilor
În 2025, a fost adoptată Legea nr. 150/2025 de aprobare a OG nr. 6/2021 cu o serie de modificări și completări.