Am fost norocoşi să fim contemporani cu Elisabeta Rizea, cu Corneliu Coposu, Ion Diaconescu, cu foşti deţinuţi politici, cu luptători în munţi, cu politicieni mari , de carieră, cu oameni de onoare.
Dacă am învăţat ceva de la ei? Probabil prea puţin…
Dacă i-am preţuit? Probabil prea puţin….
Astăzi a mai plecat cineva - Gabriel Ţepelea. Avea 96 de ani. Pentru generaţiile tinere, pentru organizaţiile de tineret ale multor partide din România probabil un necunoscut.
Cine a fost însă Gabriel Ţepelea?
Un ţărănist adevărat, înscris în PNTCD de la 17 ani, vârsta la care, spre uimirea multora, a şi intrat la facultate. A fost bătut, interogat, închis. A trecut din beciurile securităţii în cele ale puşcăriilor. A muncit la Canal ca un animal, după cum mărturisea chiar el. A strâns din dinţi şi a rezistat.
A fost profesor universitar, a avut contribuţii în redimensionarea literaturii şi culturii vechi româneşti, în includerea scrierilor româneşti în limba latină, în istoria literaturii şi a culturii române, a publicat zeci de cărţi, studii de lingvistică, cursuri în limba română şi în franceza, a scris peste 700 de articole.
Cu toate acestea, atunci când a ajuns la putere cu PNTCD, unde era vicepreşedinte, nu şi-a dorit funcţii, ministere, bugete, averi, maşini sau vile….Nu a dat şpagă, nici pungi cu ulei şi mălai alegătorilor, nu a minţit, nu a păcălit, nu a jignit niciun cetăţean al acestei ţări, fie că l-a votat, fie că nu. Nu făcut pact cu diavolul, nu a făcut alianţe electorale cu cei care au distrus ţara ca să ajungă la putere.
A fost un om de cuvânt, de onoare, un om extraodinar de modest.
Am fost norocoşi să trăim în acelaşi timp cu ei. Păcat că nu am înţeles.