Alexandru Ciucu nu este la primul divorț. În trecut, designerul a mai fost căsătorit o dată.
Alexandru Ciucu cel care este pe cale să devină fostul soț al artistei Alina Sorescu, a mai avut o căsnicie cu o altă femeie, amândoi semnând actele și cununându-se în fața altarului. Numele primei soții a lui Alexandru Ciucu este Ana Cristina. Dragostea dintre cei doi ar fi fost mare și plină de pasiune, Ciucu făcând un gest extrem și plecând de acasă.
Însă sentimentele s-au stins destul de repede, la doar două luni după căsătorie cei doi divorțând. S-a speculat la acea vreme că tatăl designerului ar fi fost cel care s-a împotrivit uniunii.
”Prima mea căsătorie a fost un impuls de moment, un teribilism al vârstei, fără pretenția de a fi fost un pas gândit și pus la cale cu seriozitate. Ne cunoșteam de o lună când ne-am hotărât să o luăm pe acest drum pentru care încă nu eram pregătiți”, a declarat Alexandru Ciucu, în trecut, pentru revista Tango, citată de publicația Redacția.
Alina Sorescu a reacționat pentru prima dată printr-un mesaj publicat pe Facebook și a confirmat faptul că a decis să se despartă de soțul ei.
„Dragii mei, nu voiam să comentez pentru că, așa cum știți cu toții, am fost încă de copil un om discret, cu un parcurs serios și m-am ținut departe de scandaluri. Având în vedere că au apărut informații eronate în presă, este nevoie să fac o precizare. La începutul anului am introdus acțiunea de divorț, iar în cadrul acestui proces soțul meu a intentat acum o ordonanță președințială, în care cere domiciliul fetițelor noastre la el, până la soluționarea în instanță a procesului. Voi face tot posibilul să îmi protejez fetițele, să muncesc pentru a le crește și să le educ armonios, ca și până acum. Le mulțumesc părinților mei, care sunt alături de mine și tuturor celor care în aceste zile mi-au trimis mesaje de încurajare”, a scris Alina Sorescu pe rețelele de socializare.
Alina și Alexandru au două fiice împreună - Carolina, în vârstă de 8 ani, și Raisa, în vârstă de 6 ani. Citește continuarea articolului AICI.
Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCNews și pe Google News
de Val Vâlcu