Alba Iulia. O nouă revistă culturală, Zenit 22

A apărut o nouă revistă culturală - Zenit 22, publicație trimestrială editată de Asociația Culturală „Mirabila Sămânță”, sub egida Primăriei Municipiului Alba Iulia și al Consiliului Local al Municipiului Alba Iulia. 

În editorialul numit „Vertical în zodia manipulării”, scriitorul Radu Matei Todoran, unul dintre fondatorii revistei, explică rostul acesteia și a denumirii pe care o poartă: „Să ne concentrăm pe adevărata valență a cuvântului de origine arabă numit Zenit și anume verticalitatea. (…) De ce 22? Pentru că suntem în anul 22 al mileniului 3 de după Hristos și pentru că speranțele noastre născute la 22 Decembrie 1989 așteaptă încă să fie îndeplinite în lumea reală.” 

Primarul municipiului Alba Iulia, Gabriel Codru Pleșa girează, în mesajul său, pentru seriozitatea și profesionalismul colectivului de redacție și calitatea rubricilor ce o alcătuiesc. Din redacție fac parte: Dumitru Mălin și Radu Matei Todoran (ca directori fondatori), Daniel Bordeu, Florian Copcea, Ion Filimon, Daniela Barb Floroian, Gheorge Crișan, Carmen Vasilică, Adriana Todoran și Ioan Vlad. În schimb, printre cei care formează colegiul de onoare se găsesc și Daniel Cristea-Enache, Constantin Cubleșan și Ștefan Popa Popas. 

Le urăm succes și cât mai multe apariții.

Google News icon  Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCNews și pe Google News

Cele mai noi știri
Cele mai citite știri

Copyright 2024 SC PRESS MEDIA ELECTRONIC SRL. Toate drepturile rezervate. DCNews Proiect 81431.

Comandă acum o campanie publicitară pe acest site: [email protected]


cloudnxt2
YesMy - smt4.5.3
pixel