Aglomerație pe Autostrada Soarelui. Poliția supraveghează traficul cu elicopterul / VIDEO

Poliția supraveghează traficul și din elicopter / Captură video Poliția Română
Poliția supraveghează traficul și din elicopter / Captură video Poliția Română

Este aglomerație, sâmbătă dimineața, pe sensul către Litoral al Autostrăzii București-Constanța.

Potrivit Centrului Infotrafic din Inspectoratul General al Poliţiei Române, sâmbătă dimineața, pe Autostrada A2 Bucureşti - Constanţa, pe sensul către Litoral valorile de trafic sunt intense, fără probleme majore de fluență.

Polițiștii amintesc că prin staţia de taxare de la Fetești se poate trece liber, în ambele sensuri, cu obligativitatea ca taxa de pod să se plătească înainte sau ulterior trecerii, până a doua zi, la ora 24, la oricare dintre staţiile autorizate de distribuire a carburanţilor sau prin SMS, transmite Mediafax. 

Poliția supraveghează traficul și din elicopter.

'Monitorizăm traficul de pe A2, din aer și din stradă.', informează Poliția Română.

Recomandări pentru prevenirea producerii accidentelor rutiere

Având în vedere faptul că și în această dimineață traficul rutier pe Autostrada Soarelui  este foarte intens către Litoral, Centrul INFOTRAFIC din Inspectoratul General al Poliției Române recomandă conducătorilor auto să respecte următoarele reguli, pentru a preveni producerea accidentelor rutiere:

- să păstreze în mers o distanţă corespunzătoare, care să le permită să oprească în condiţii de siguranţă;

- să respecte limitele legale de viteză;

- să folosească luminile de întâlnire;

- să se asigure şi să semnalizeze când schimbă banda de circulaţie;

- să pună în funcţiune luminile de avarie când încheie o coloană care opreşte sau încetineşte brusc;

- să acorde prioritate la ieşirea din spaţiile de servicii;

- să nu circule sau să oprească pe banda de urgenţă, exceptând cazurile justificate;

- în cazul în care observă, la plecare, că numărul de autovehicule aflate în trafic este foarte mare, să aştepte până ce intensitatea circulaţiei mai scade.

Un accident în lanț a avut loc în 16 iulie, pe Autostrada Soarelui

Au fost implicate 52 de mașini în care erau 146 de persoane. Ambulanțele au preluat 22 victime pe care le-au dus la spital. Potrivit ISU Constanța, au fost patru zone de carambol. De la unul dintre accidente au fost preluate cinci victime. 

Titi Aur a vorbit, în exclusivitate pentru DC News, despre cauza accidentelor de vineri, de pe Autostrada Soarelui, în care au fost implicate zeci de mașini.

'Explicația acestui accident este una singură: așa-numitul 'efect de turmă'. Acesta se produce, în 98-99% din cazuri, pe autostradă, acolo unde parcurgem o distanță lungă pe cel puțin 2 benzi. Eu, șofer, conduc defensiv, la o viteza de 90 km/oră, în condiții de ceață, la o anumită distanță față de mașina din față. La un moment dat, mă depășește o altă mașină cu o viteză mai mare. Subconștientul meu va spune că sunt cam fraier, de ce merg eu cu o viteză mai redusă decât cel care m-a depășit?! Prin urmare, măresc un pic viteza, fără să gândesc și logic. Pur și simplu, mă iau după cel de lângă mine. Și altul va proceda la fel șamd. Dacă am face o analiză, în aceleași condiții de vizibilitate și aderență, la intrarea pe o autostradă, de exemplu la intrarea pe autostradă din București, distanțele sunt destul de mari și viteza mică. Dacă parcurgi câțiva zeci de km, vom vedea că viteza este mult mai mare și distanța între mașini este mult mai mică tocmai pentru că după câțiva kilometri apare acest efect de turmă.', a spus Titi Aur. (Citește mai mult AICI.)

Google News icon  Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCNews și pe Google News

Ultimele materiale video - DCNewsTV.ro

Te-ar putea interesa

Get it on App Store Get it on Google Play
DC Media Group Audience

Copyright 2024 SC PRESS MEDIA ELECTRONIC SRL. Toate drepturile rezervate. DCNews Proiect 81431.

Comandă acum o campanie publicitară pe acest site: [email protected]


cloudnxt3
YesMy - smt4.3.1
pixel