Ziua maghiarilor de pretutindeni, în Senat. Ce facilități vor avea maghiarii pe 15 martie

Maghiari
Maghiari

Plenul Senatului ar putea dezbate, luni, propunerea legislativă a unor parlamentari UDMR prin care ziua de 15 martie este consacrată ca sărbătoare a comunităţii maghiare din România, urmând ca angajaţilor maghiari să li se acorde o zi liberă pentru a participa la manifestări. 

Potrivit site-ului Senatului, ordinea de zi a plenului include pentru a doua oară acest act normativ. Şedinţa de plen din 11 octombrie când trebuia să se dezbată proiectul a fost suspendată din lipsă de cvorum cu puţin înainte de a se ajunge la acest propunerea legislativă menţionată.

Senatorul UDMR, Tanczos Barna, chestor al Senatului, a spus după suspendarea şedinţei că 'momentan încă nu se ştie dacă se susţine sau nu' acest act normativ. 'Din câte ştiu eu, nu a avut loc o şedinţă a liderilor, a fost o suspendare a şedinţei pentru şedinţe de grup şi consultări, urmând ca după aceea să se suspende şedinţa din lipsă de cvorum', a precizat Tanczos. Referindu-se la proiectul amintit, el a spus: 'O să vedem în momentul în care ajungem la vot. Momentan încă nu se ştie dacă se susţine sau nu, o să vedem... Avem în momentul de faţă un raport de admitere cu propunere de aprobare a proiectului de lege. Vedem în momentul în care ajungem la plen, la vot, dacă există susţinere sau nu'.

[citeste si]

Comisiile pentru administraţie şi pentru drepturile omului au acordat pe 19 iunie raport comun favorabil cu amendamente propunerii legislative. 'În localităţile unde trăiesc persoane aparţinând comunităţii maghiare, autorităţile administraţiei publice locale şi judeţene, instituţiile publice pot organiza manifestări cultural-artistice dedicate zilei de 15 martie.

Fondurile necesare organizării manifestărilor pot fi asigurate din bugetele locale ale autorităţilor publice locale şi judeţene şi ale instituţiilor publice. Angajatorii pot acorda o zi liberă, în data de 15 martie, la cerere, persoanelor aparţinând comunităţii maghiare pentru participarea la manifestările menţionate', se stipulează în propunerea legislativă iniţiată de un grup de parlamentari UDMR şi amendată de comisie.

De asemenea, actul normativ prevede că Societatea Română de Televiziune şi Societatea Română de Radiodifuziune pot transmite, în cadrul unor emisiuni speciale, aspecte de la aceste manifestări. Termenul de adoptare tacită a proiectului se împlineşte pe 24 octombrie. Propunerea legislativă şi raportul comun al celor două comisii vor intra în dezbaterea plenului Senatului, în calitate de primă cameră sesizată, forul decizional fiind Camera Deputaţilor în acest caz.

Google News icon  Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCNews și pe Google News

Cele mai noi știri
Cele mai citite știri

Copyright 2024 SC PRESS MEDIA ELECTRONIC SRL. Toate drepturile rezervate. DCNews Proiect 81431.

Comandă acum o campanie publicitară pe acest site: [email protected]


cloudnxt2
YesMy - smt4.5.3
pixel