Zilele Filmului German, la Bucureşti

Cele mai noi producţii germane vor putea fi vizionate la Bucureşti, la cea de a 14-a ediţie a Zilelor Filmului German, eveniment care va avea loc începând de joi şi până pe 27 noiembrie, la Cinema Elvire Popesco.

Potrivit unui comunicat de presă, transmis de Institutul Goethe, pe parcursul celor şapte zile ale evenimentului vor fi prezentate 12 titluri regizate de şase regizori şi şase regizoare, 'egalitate totală, pur întâmplătoare' după cum precizează scenaristul şi criticul de film Andrei Şendrea, selecţionerul ediţiei din acest an.

'Avem o ediţie eclectică, dar nu una în care am căutat să satisfac toate gusturile, cât mai degrabă una în care am încercat să mă apropii de un spectator ideal. Un spectator pe care să îl conving (filmul să îl convingă) să revină la ZFG în fiecare seară pentru a primi ceva nou, nu o altă variantă a unei teme favorite.

Un spectator pasionat de film sau măcar destul de curios, pe care filmul să îl agaţe doar prin mijloacele cinematografice. Nu printr-o 'Poveste adevărată' (deşi avem şi din acestea), nu printr-o temă socială la modă (există şi asta), nu prin strălucirea premiilor de la Berlinală (bifat şi aici)', spune Andrei Şendrea, citat în comunicat.

Proiecţiile din cadrul Zilelor Filmului German vor fi deschise de pelicula 'Systemsprenger'/'Copilul-problemă', propunerea Germaniei la Premiile Oscar 2020. Filmul, regizat de Nora Fingscheidt, a avut premiera internaţională în competiţia de anul acesta de la Berlin, unde a fost distins cu Ursul de Argint - Premiul Alfred Bauer.

Bernadette sau Beni, cum doreşte să i se spună, o fată delicată, dar plină de energie, este ceea ce se numeşte un copil-problemă (systemcrasher). Aşa li se spune copiilor cu predispoziţie de a încălca radical orice regulă şi de a nega cu consecvenţă orice structură, copii care ajung să străbată pas cu pas toate filtrele sistemului german de protecţie a copiilor şi adolescenţilor. Fetiţa de nouă ani reuşeşte să scape rapid din orice loc în care sistemul o plasează.

Pentru că exact asta îşi doreşte - să se întoarcă cât mai repede la mama ei, o femeie copleşită de imprevizibilitatea propriei fiice, se arată în prezentarea peliculei. Programul #ZFG14 este disponibil pe https://eventbook.ro/program/zilele-filmului-german, de unde pot fi achiziţionate şi bilete, conform Agerpres.

Google News icon  Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCNews și pe Google News

Ultimele materiale video - DCNewsTV.ro

Te-ar putea interesa

Cele mai noi știri

Cele mai citite știri

DC Media Group Audience

Copyright 2024 SC PRESS MEDIA ELECTRONIC SRL. Toate drepturile rezervate. DCNews Proiect 81431.

Comandă acum o campanie publicitară pe acest site: [email protected]


cloudnxt2
YesMy - smt4.3.1
pixel