Vezi ce farsă a făcut Delia invitaților prezenți la nunta sa

Invitații care au vrut să petreacă, duminică, alături de noul cuplu Delia Matache - Răzvan Munteanu, după cununia religioasă de la Biserica Sfântul Spiridon cel Nou din București, au fost, inițial, îngrijorați că distracția nu va fi cea așteptată, din cauza unui incident regizat cu ajutorul unui ”chelner” foarte șugubăț.

În emisiunea ”Acces direct” de la Antena 1, telespectatorii au putut urmări cum, plutind îmbrățișați în ritmul lent al unui vals al mirilor, Delia și Răzvan au rămas ”înmărmuriți”  în clipa în care un chelner ce se plimba cu o tavă printre invitați nu și-a găsit alt loc în care să alunece decât pe ringul de dans.

Stupoarea generală și ochii înmărmuriți ai celor prezenți la petrecere povesteau fără cuvinte mustrările adresate chelnerului nepriceput. Asta până în momentul în care, atât mirele, cât și mireasa, însoțiți de ”chelnerul împiedicat” și alți trei dansatori, au început să-și prezinte programul de dans, exersat special pentru acest moment.

Abia atunci, invitații și-au revenit din ”șoc” și au priceput că întreaga farsă a fost pusă la cale de proaspătul cuplu Delia - Răzvan. Momentul a fost gustat din plin și chiar a dat startul unei petreceri fără inhibiții, distracția încheindu-se abia în zori.

Google News icon  Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCNews și pe Google News

Cele mai noi știri
Cele mai citite știri

Copyright 2024 SC PRESS MEDIA ELECTRONIC SRL. Toate drepturile rezervate. DCNews Proiect 81431.

Comandă acum o campanie publicitară pe acest site: [email protected]


cloudnxt3
YesMy - smt4.5.3
pixel