Vela acuză PSD că a făcut angajări pe PILE după moțiunea de cenzură. Blocaj în MAI

Marcel Vela - ministru de Interne. Foto: Agerpres.
Marcel Vela - ministru de Interne. Foto: Agerpres.

Ministrul de Interne, Marcel Vela, a anunţat că posturile vacante din MAI vor fi blocate până la finalul anului, dar şi că din 2020 se vor relua concursurile de angajare, pentru că cei care ar fi urmat să le ocupe ar fi fost angajaţi pe pile. 

"Am constatat că după 10 octombrie, când a fost votată moţiunea, s-au înmulţit concursurile şi examenele. Adică prefecţii, în special, au lansat anunţuri pentru organizarea de examinări şi de concursuri pentru a-şi definitiva pe cei care îi aveau în organigrame fie detaşaţi, fie pe perioade determinate. Coroborat cu faptul că suntem pe final de an şi vrem o îmbunătăţire a organizării MAI, dar şi cu faptul că prefecţii care au organizat astfel de concursuri nu vor mai fi în funcţii într-o săptămână, am luat această decizie. Sunt cazuri de prefecţi care au demisionat, pe alţii i-am demis, iar alţii au solicitat dreptul de a se muta în altă parte. Inclusiv secretarul general al MAI a solicitat asta şi s-a mutat la Guvern. Nu am spus că demitem prefecţi pentru că ar fi angajat persoane pe pile, ci că s-au înmulţit concursurile. Pentru anul viitor avem altă gândire privind concursurile", a spus ministrul de Interne. 

Prea mulţi şefi în MAI

"În altă ordine de idei, Jandarmeria are tot felul de şefi şi sub-şefi, iar poliţia are o organizare regională mai suplă şi mai eficientă. Au existat funcţii bine plătite în instituţii, pentru care nu se făcea nimic. Ori nu e în regulă să stea doar la birouri şi să nu iasă deloc pe teren. E greu de spus când vom finaliza auditul intern, dar îmi doresc ca toate funcţiile care sunt necesare în teren să fie lângă cetăţean, în birouri să rămână doar cei care anchetează, interoghează, manageriază lucrurile din MAI", a declarat Marcel Vela la Antena 3. 

Google News icon  Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCNews și pe Google News

Ultimele materiale video - DCNewsTV.ro

Te-ar putea interesa

Cele mai noi știri

Cele mai citite știri

DC Media Group Audience

Copyright 2024 SC PRESS MEDIA ELECTRONIC SRL. Toate drepturile rezervate. DCNews Proiect 81431.

Comandă acum o campanie publicitară pe acest site: [email protected]


cloudnxt2
YesMy - smt4.3.1
pixel