Valentina Pelinel, despre relația cu Cristi Borcea: Viața lângă el nu este niciodată plictisitoare

Sursa foto: Facebook Valentina Pelinel Page
Sursa foto: Facebook Valentina Pelinel Page

Valentina Pelinel a vorbit despre relația pe care o are cu soțul ei, Cristi Borcea.

"Învăț alături de el ceva nou în fiecare zi. Cristi este o persoană plină de energie și vitalitate, mereu are idei noi și inițiative, viața lângă el nu este niciodată plictisitoare. Este, în egală măsură, un bărbat care știe să ofere stabilitate și încredere unei femei, să o facă să se simtă cea mai iubită din lume. Noi suntem parteneri și prieteni în această relație, iubiți și soți și de aceea echilbrăm mereu lucrurile.

În afară de iubire, este vorba de respect între noi și de o foarte bună comunicare. Ne-am dorit să fim împreună și ne-am asumat relația noastră. Provocările prin care am trecut ne-au făcut mai puternici și mai uniți. Fericirea înseamnă și adaptarea la personalitatea celuilalt, dar și libertatea pe care o acorzi din dorința comună de a avea un partener de nădejde lângă tine în această călătorie numită căsnicie", a spus Valentina Pelinel pentru ciao.ro.

"Ne apreciem amândoi pentru ceea ce suntem și încrederea pe care o avem unul în celălalt. Am trecut împreună prin momente dificile, care ar fi putut distanța multe cupluri. Pe noi ne-au unit, ne-au adus aproape unul de altul o relație de prietenie și un parteneriat care stă la baza familiei noastre. Timpul este mai scurt ca oricând. Dar învăț să-mi fac timp pentru ce contează și să prioritizez lucrurile. Am norocul că sunt o fire foarte organizată și disiplinată și reușesc să-i organizez și pe ceilalți. Ne rezervăm timp de calitate pentru noi, seara, la cină, și dimineața, înainte să înceapă o zi plină. Iar la aniversări, de cele mai multe ori, Cristi îmi pregătește o surpriză", a mai spus vedeta.

Cum se menține în formă Valentina Pelinel

"Sunt adepta unui stil de viață echilibrat, ceea ce presupune alimentație corectă, sport regulat și o viață emoțională echilibrată. Echilibrul este cheia în toate, de aceea în vacanță nu țin cont de regulile obișnuite, din contra, îmi place să gust din bunătățile locului și să descoper feluri de mâncare inedite. Uneori se mai întâmplă să mă îngraș în vacanță, dar nu îmi fac griji, revin la sport și la alimentația potrivită imediat cum ajung acasă.

Înfometarea, alegerile alimentare drastice, presiunea pe care o pui pe tine sau vinovăția asociate cu mâncarea nu vor fi niciodată folositoare, așa că nu văd de ce în vacanță nu aș aprecia ceea ce locul are de oferit. Nu ajung în punctul în care să fiu nevoită să dau multe kilograme jos, pentru că balansez foarte bine alimentația și sportul. Iar când ai 3 copii care te provoacă la jocuri și activități dinamice toată ziua, kilogramele se dau ușor jos. Altfel îmi mențin în orice context rutina zilnică de sport și dieta corectă, fără să fac excese dar și fără să îmi impun restricții drastice", a declarat Valentina Pelinel pentru ciao.ro.

Google News icon  Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCNews și pe Google News

Ultimele materiale video - DCNewsTV.ro

Te-ar putea interesa

Cele mai noi știri

Cele mai citite știri

DC Media Group Audience

Copyright 2024 SC PRESS MEDIA ELECTRONIC SRL. Toate drepturile rezervate. DCNews Proiect 81431.

Comandă acum o campanie publicitară pe acest site: [email protected]


cloudnxt2
YesMy - smt4.3.1
pixel