Trailerul noului sezon al serialului 'La Casa de Papel', lansat pe Netflix / VIDEO

Trailerul noului sezon al serialului 'La Casa de Papel', lansat pe Netflix / VIDEO
Trailerul noului sezon al serialului 'La Casa de Papel', lansat pe Netflix / VIDEO

Cu o lună înainte de lansare, Netflix a prezentat luni trailerul celui de-al V-lea sezon al serialului 'La Casa de Papel', în care echipa celebrilor jefuitori de bănci pare să fie încolţită şi face tot posibilul pentru a-şi salva viaţa, cu mesajul: 'Încă nu am murit', relatează EFE. 

Cu Profesorul 'fără plan şi lipsit de speranţă', dar anunţând că va lupta până la capăt, cei în salopete roşii şi purtând masca lui Dali sunt închişi în Banca Spaniei.

Datele de 3 septembrie şi 3 decembrie au fost alese pentru lansarea în două părţi a celui de-al cincilea şi ultim sezon al popularului serial, cel mai vizionat din istoria televiziunii spaniole care a atras milioane de telespectatori din întreaga lume.

Povestea continuă după ce La Banda este închisă de peste 100 de ore în Banco de Espańa şi a reuşit să o recupereze pe Raquel Murillo, fost inspector de poliţie şi actuala Lisabona, ce se prefigurează drept noul lider al grupului. Însă banda trece printr-unul din cele mai grele momente după ce l-a pierdut pe unul dintre ai săi.

VIDEO:

Profesorul dezvăluie că uriaşul rezervor de apă (Estanque de Tormentas) a fost descoperit de Sierra, în timp ce colonelul Tamayo anunţă că va recurge la forţa militară pentru a interveni împotriva celor baricadaţi în bancă. Potrivit declaraţiilor unuia dintre creatorii serialului, Alex Pina, prima parte a sezonului este plină de 'o acţiune războinică extremă' când membrii Bandei sunt încolţiţi. În a doua parte, creatorii s-au concentrat mai mult pe emoţie şi pe caracterul personajelor prezentând latura lor cea mai vulnerabilă, într-o 'călătorie sentimentală care ne conectează direct cu finalul povestirii'.

Ultimele materiale video - DCNewsTV.ro

Te-ar putea interesa

Get it on App Store Get it on Google Play

Cele mai noi știri

Cele mai citite știri





Iti place noua modalitate de votare pe dcnews.ro?

Copyright 2021 SC PRESS MEDIA ELECTRONIC SRL. Toate drepturile rezervate. DCNews Proiect 81431.

Comandă acum o campanie publicitară pe acest site: publicitate@dcnews.ro


cloudnxt2
YesMy