Smiley, despre plecarea de la PRO TV pentru Asia Express. Artistul, răspuns neașteptat

Foto: Instagram Smiley
Foto: Instagram Smiley

Ce a spus Smiley când a fost întrebat despre Asia Express.

Asia Express este una dintre cele mai iubite emisiuni din România și a ajuns deja la al patrulea sezon. Fiecare sezon e cu totul diferit și vine la pachet cu noi echipe de vedete, cu noi provocări și  cu o mulțime de încercări.

Alex Velea, Mihai Petre, Lidia Buble, Bianca Drăgușanu, Ana Morodan, Liviu Vârciu, Connect-R sunt doar câteva dintre vedetele care au luat parte la această cursă și chiar dacă sezonul nu s-a terminat încă, fanii emisiunii sunt curioși care vor fi vedetele care vor participa în următoarele sezoane.

Într-un interviu recent, Gina Pistol, cea care până acum prezenta emisiunea Asia Express, a recunoscut că a refuzat să participe drept concurent. Aceasta nu și-a găsit un coechipier de încredere și a preferat să apară în rolul de prezentatoare a showului.

"Este foarte important partenerul de joc, pentru că trebuie să fie un om care să te completeze și să te calmeze. Nu voiam o prințesă, iar dacă stau după una care stă să se aranjeze dimineața. Eu sunt foarte punctuală, pun foarte multă pasiune în tot ceea ce fac, inclusiv atunci când mă cert", a declarat Gina Pistol.

Vă reamintim că Gina Pistol și-a luat o pauză și s-a dedicat noului său rol de mămică. Gina Pistol și Smiley au devenit părinții unei fetițe anul acesta.

Locul Ginei a fost ocupat de Irina Fodor. Aventura Asia Express continuă în Georgia, iar Drumul Împăraților nu va înceta să ne surprindă.

Ce a spus Smiley când a fost întrebat dacă va participa în Asia Express

Smiley este unul dintre cei mai apreciați artiști din țară și în contextul declarațiilor făcute de Gina Pistol, a fost întrebat dacă ar vrea să plece de la PRO TV pentru a participa la Asia Express.

Iubitul Ginei Pistol a decis să vorbească deschis despre intenția de a intra în cursă.

Întrebat când o să apară în emisiune, Smiley a răspuns scurt, clar: "Probabil niciodată".

Se pare că artistul nu este interesat de emisiune, cu atât mai mult cu cât el este implicat în proiectele PRO TV.

Momentan, Smiley este juratul concursului „SuperStar” de la PRO TV și moderează emisiunea „România are talent” alături de Pavel Bartoș.

Google News icon  Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCNews și pe Google News

Ultimele materiale video - DCNewsTV.ro

Te-ar putea interesa

Cele mai noi știri

Cele mai citite știri

DC Media Group Audience

Copyright 2024 SC PRESS MEDIA ELECTRONIC SRL. Toate drepturile rezervate. DCNews Proiect 81431.

Comandă acum o campanie publicitară pe acest site: [email protected]


cloudnxt2
YesMy - smt4.3.1
pixel