Shakira, urmărită pentru fraudă fiscală

Sebastian Florea / 08 dec 2018 / 15:39 Salveaza PDF Comentarii
Descriere foto:

Shakira este suspectată de parchetul spaniol de o fraudă ce depășește 10 milioane de euro.

Parchetul a informat-o pe cântăreaţă că a finalizat ancheta şi că nu va închide dosarul, ceea ce înseamnă că va depune o plângere formală împotriva sa în zilele următoare. Shakira va fi urmărită de către parchet pentru că ar fi fraudat fiscul spaniol cu 14,5 milioane de euro, acuzaţii pe care le neagă, conform cotidianului El Pais. Un purtător de cuvânt al procurorilor spanioli a precizat că 'nu a fost luată încă nicio decizie şi că dosarul este în curs de examinare'.

Conform procurorilor, fiscul o acuză pe Shakira că nu şi-a plătit impozitele în Spania în perioada în care a fost rezidentă în această ţară, între 2011 şi 2014. Cântăreaţa este anchetată pentru perioada 2012 - 2014 pentru că faptele din 2011 s-au prescris. În mod oficial alături de judecătorul lui FC Barcelona Gerard Piqué din 2011, Shakira, 41 de ani, are împreună cu acesta doi copii şi şi-a transferat rezidenţa fiscală în Spania în 2015.

Avocaţii Shakirei au insistat asupra faptului că cea mai mare parte a veniturilor vedetei provin din concerte internaţionale din 2014 şi că aceasta nu a locuit efectiv în Spania mai mult de 6 luni în acel an, condiţie necesară pentru a fi considerată rezident fiscal în Spania.

 



Te-ar putea interesa








Iti place noua modalitate de votare pe dcnews.ro?


Copyright 2018 SC PRESS MEDIA ELECTRONIC SRL. Toate drepturile rezervate.


dcn.n-nxt.22