€ 5.0918
|
$ 4.3226
|
Curs valutar: € 5.0918
|
$ 4.3226
 

SECETĂ ”extremă și puternică”. Ministrul Oros: Ca anul acesta, n-a fost de 50-60 de ani

seceta_porumb_99307900

Ministrul Agriculturii şi Dezvoltării Rurale, Adrian Oros, a declarat, astăzi că o secetă precum cea de acum nu a mai fost în România de 50-60 de ani şi că încearcă să-i obişnuiască pe fermieri să-şi asigure culturile.

”E o secetă extremă şi puternică, ce s-a instalat în această parte a Europei, nu numai în România, care se suprapune acestei crize a evoluţiei pandemiei COVID. (...) Secetă ca anul acesta, spun specialiştii, n-a fost de 50-60 de ani", a afirmat Adrian Oros, conform Agerpres. 

Ministrul a mai spus că până acum sunt înregistrate 1,4 milioane de hectare de culturi afectate de secetă.

"În afară de faptul că-i despăgubim, încercăm să-i încurajăm pe fermieri - pentru că sunt şi alte fenomene climatice nefavorabile sau extreme care pot să le diminueze producţiile, grindină, inundaţii, îngheţ, ploi torenţiale, furtuni - încercăm să-i obişnuim să-şi asigure culturile. (...) Ministerul Agriculturii suportă 70% din poliţa de asigurare. În acelaşi timp, încercăm să negociem cu băncile să fie prinsă în poliţa de asigurare şi seceta, pentru că foarte multe bănci nu asigură pentru secetă sau acolo unde asigură pentru secetă, condiţiile pe care le impun în contracte nu sunt acceptate sau sunt foarte greu acceptate de fermieri", a adăugat Adrian Oros. 

Google News icon  Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCNews și pe Google News

Adaugă comentariu

0 caractere :: Număr maxim de caractere 1000

* Comentariile care contin limbaj vulgar vor fi suspendate

 
 
 
 
 
SONDAJ DE OPINIE
Închide
În plină criză economică și petrolieră, PSD ar trebui să iasă de la guvernare?
Da
Nu
Trimite răspunsul
x close