Scandal între Măruță și Velea. Tatăl Andrei, replică pentru ginerele său: Ei nu vorbesc acasă! Fiecare face ce vrea, pe Andra nu o interesează

Foto: Instagram Andra
Foto: Instagram Andra

Tatăl Andrei intervine în scandalul dintre Alex Velea și Cătălin Măruță. 

Alex Velea îl face knockout pe Măruță, aluzie la Andra: Nu vreau să-l mai văd! Nu mă măscărești tu pe mine

Alex Velea este unul dintre cei mai apreciați artiști din România. În ultima perioadă, atât el, cât și soția lui au fost implicați în mai multe scandaluri. Chiar dacă în trecut a fost bun prieten cu Cătălin Măruță, iată că acum ies la iveală noi detalii despre prietenia lor.

Alex Velea a decis să spună tot ce are pe suflet în legătură cu fostul său amic, Cătălin Măruță, după ce ambii au ajuns la cuțite din cauză că prezentatorul de la Pro TV a făcut câteva afirmații în public la adresa Antoniei care l-au revoltat pe cântăreț. 

Acum, cei doi nu își mai vorbesc, deși vedeta de televiziune a încercat să remedieze cearta dintre el și artistul iubit de români.

Ei bine, Alex Velea a luat hotărârea de a nu se mai împăca niciodată cu Cătălin Măruță, despre care dă de înțeles că l-a dezamăgit profund, mai ales că în interpelările sale căutătoare de raiting ar fi inclus-o în mod repetat și derajat pe iubita lui, Antonia, și nu oricum, ci în moduri jignitoare, dezbătute cu nimeni alții decât foștii prieteni ai lui Alex, cu care acesta a rupt legătura din cauza "nepotrivirilor de opinii".

Tatăl Andrei, intervenție în scandalul momentului din showbiz

 

Recent, tatăl Andrei a intervenit în scandalul celor doi. Acesta a declarat că la un moment dat fiica lui și Alex Velea discutau să colaboreze, însă lucrurile s-au schimbat din cauza lui Cătălin Măruță. În ciuda tututor celor întâmplate în ultima perioadă, Andra vrea să stea departe de scandalul în care este implicat soțul ei.

Tatăl artistei, care îi este și impresar, a mărturisit că atât el, cât și Andra îl respectă pe Alex Velea și pe familia acestuia.

”O spun, la modul serios, și ca manager, dar și ca tată al Andrei. Pe Andra nu o interesează ce face Cătălin la televizor, este strict treaba lui. Fiecare își vede de cariera lui, nu se amestecă lucrurile. Eu mi-am crescut copiii să fie artiști, și asta și sunt, au cariere serioase în spate. Și asta fără să se implice în tot felul de discuții nu tocmai potrivite pentru statutul lor.

Andra îl respectă pe Alex și o respectă pe soția lui, pe Antonia. S-a pus în repetate rânduri problema să colaboreze, nu cred că nu o vor face, la un moment dat. Da, e adevărat, acum nu este niciun proiect de colaborare, dar pe viitor nu trebuie exclus. Ei sunt artiști, nu au de ce să fie supărați unul pe celălalt. Iar eu mă înțeleg bine cu Alex Velea și cu Antonia, îi respect, îi iubesc, am colaborat excelent de fiecare dată când a trebuit cu ei.

Scandalul acesta e, probabil, politica televiziunii. Ce face Cătălin ține de politica televiziunii, de emisiunea lui, e treaba lui. Dar, așa cum procedează el, nu este treaba Andrei, ei nu vorbesc asemenea subiecte acasă. Fiecare face ce vrea când vine vorba de cariera lui”, a mărturisit tatăl Andrei pentru fanatik.ro.

"M-a jignit prea rău, a jignit-o pe nevastă-mea"

Invitat în platoul emisiunii Xtra Night Show, Alex Velea a povestit ce anume l-a făcut să nu mai vrea nici măcar să îl vadă în fața ochilor pe Cătălin Măruță, deși, de-a lungul timpului aceștia au avut o frumoasă relație de prietenie, cu atât mai mult cu cât soția vedetei tv, Andra, este una dintre cele mai apreciate artiste de la noi, alături de Antonia și Alex Velea.

"Nu mi-a plăcut niciodată să generez scandaluri, nu îmi place nici să le amplific. Dar uneori simt nevoia să dau replica, pentru că mă simt prea atacat. E aiurea că se iau de familie, dacă au ceva cu mine, să îmi spună în față. Nu e genul meu să împroșc cu noroi în stânga și în dreapta.

Cu Măruță de asta m-am și certat, că tocmai pe ei îi invita și le punea întrebări despre nevastă-mea. M-a jignit prea rău, și a jignit-o pe nevastă-mea. Dacă foloseam numele nevestei lui, dacă aș fi vorbit eu de Andra cum a vorbit el de Antonia, nu cred că mai punea textul ăla, ca la sfârșit să spună că suntem bărbați și să ne strângem mâna", a declarat Alex Velea în emisiunea XNS, de la Antena Stras.

"Nu vreau să îl mai văd"

Artistul a amintit și despre un episod din urmă cu aproape 10 ani, când artistul abia cunoștea succesul. În timp ce Velea îl considera pe prezentator prietenul său bun, colaborând intens pe plan profesional alături de el și de Andra, Cătălin Măruță a căutat orice ocazie pentru a provoca tensiuni între Velea și persoanele publice din România, cu riscul de a pierde multe prietenii.

"Nu vreau să îl jignesc. Am zis că sunt prietenii mei, 100%, apoi am văzut că el poate să renunțe la prietenia asta a noastră foarte ușor când e să mă măscărească. Am mai avut problema asta, în 2012. Și l-am luat, l-am înjurat. A sunat-o și pe mama, același text, că suntem ca o familie, că în familii mai sunt și certuri, a înduioșat-o pe mama, asta după ce mamei îi crescuse tensiunea.

Ne-am împăcat, am fost la concerte, în turnee împreună. Nu faci așa, nu ai cum să mă măscărești tu pe mine cu acei copii pentru care eu am făcut tot. Eu nu m-am certat cu el, dar nu mai vreau să mai vorbesc cu el, să îl mai văd, să mai colaborez", a mai spus Alex Velea.

Cătălin Măruță, mesaj pentru Velea, în online

"În prietenie, ca-n fotbal, sunt și faze tensionate, uneori din teren vezi situația altfel decât e, iar de pe margine, pentru ceilalți, meciul pare chiar pe viață și pe moarte. La final însă, bărbații își strâng mâna și chiar se apreciază.

Peste ani, o să ne amintim de toate câte s-au întâmplat și s-au spus.", a scris Cătălin Măruță, pe Instagram.

Google News icon  Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCNews și pe Google News

Ultimele materiale video - DCNewsTV.ro

Te-ar putea interesa

Get it on App Store Get it on Google Play

Cele mai noi știri

Cele mai citite știri

DC Media Group Audience

Copyright 2024 SC PRESS MEDIA ELECTRONIC SRL. Toate drepturile rezervate. DCNews Proiect 81431.

Comandă acum o campanie publicitară pe acest site: [email protected]


cloudnxt3
YesMy - smt4.3.1
pixel