Ronald Gavril, lovitură psihică după înfrângerea cu Benavidez. Primul mesaj al boxerului

Boxerul român Ronald Gavril, care a pierdut în urmă cu o săptămână meciul pentru titlul mondial WBC la categoria supermijlocie cu americanul David Benavidez, a declarat, vineri, că şi-a revenit psihic şi fizic după acest eşec.

„Bună tuturor fanilor boxului, fanilor mei şi tuturor iubitorilor de sport de pretutindeni. În primul rând vreau să vă anunţ că din punct de vedere medical, fizic sunt bine şi nu doar fizic, şi psihic. Sigur că nu pot nega lovitura psihică pe care această înfrângere mi-a dat-o, dar cred cu tărie în înnoirea omului prin suferinţă, a scris Gavril pe Facebook.

„Voi reflecta la greşelile care au condus la acest deznodământ şi sunt convins că au fost, apoi voi reveni în sală să-mi duc misiunea la capăt. Vă mulţumesc din inimă pentru toate mesajele frumoase! Felicitări lui Benavidez şi succes mai departe. Ne auzim în curând, a mai sus Gavril.

 

Benavidez, 20 de victorii la 21 de ani


Pugilistul român (31 ani) a pierdut la puncte ambele meciuri de titlu mondial cu Benavidez, primul în septembrie (decizie split) şi al doilea în weekend-ul trecut (decizie în unanimitate).

În meciul desfăşurat pe 17 februarie, Benavidez a primit decizia în unanimitate, cu 119-109, 120-108 şi 120-108, la capătul unei confruntări pe care a dominat-o de la un capăt la altul, desfăşurată la Mandalay Bay Events Center din Las Vegas.

Meciul de sâmbătă a fost o revanşă a duelului din luna septembrie, când Ronald Gavril a fost învins la puncte de David Benavidez (21 ani), tot la Las Vegas. Benavidez (20 ani în acel moment) a fost văzut învingător de doi arbitri-judecători, cu 116-111 şi 117-111, în timp ce Gavril (care l-a trimis la podea pe american în ultima rundă) a fost creditat ca învingător de altul, cu 116-111.

Benavidez are acum 20 de victorii la profesionişti din tot atâtea meciuri (17 KO), în timp ce Gavril are 18 victorii (14 KO) şi 3 înfrângeri.

[citeste si]

Google News icon  Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCNews și pe Google News

Ultimele materiale video - DCNewsTV.ro

Te-ar putea interesa

Get it on App Store Get it on Google Play

Cele mai noi știri

Cele mai citite știri

DC Media Group Audience

Copyright 2024 SC PRESS MEDIA ELECTRONIC SRL. Toate drepturile rezervate. DCNews Proiect 81431.

Comandă acum o campanie publicitară pe acest site: [email protected]


cloudnxt3
YesMy - smt4.3.1
pixel