Regizorul mexican Guillermo del Toro şi-a inaugurat steaua pe ''Walk of Fame'' din Los Angeles

Regizorul mexican Guillermo del Toro şi-a inaugurat marţi steaua pe "Walk of Fame" de pe bulevardul Hollywood din Los Angeles cu un discurs în care i-a îndemnat pe imigranţi să nu cedeze fricii după recentele atacuri armate din SUA, informează AFP.

În vârstă de 54 de ani, cineastul, recompensat în 2018 cu două Oscaruri pentru filmul său "The Shape of Water", este cunoscut pentru universurile fantastice pe care le creează şi pentru personajele înfricoşătoare din creaţiile sale.

Regizorul le-a vorbit celor prezenţi despre "marea frică" folosită, în opinia sa, de anumite persoane pentru a diviza populaţia, "pentru a ne spune că toţi suntem diferiţi, că nu trebuie să avem încredere unii în alţii". "Aceste diviziuni sunt în totalitate fantezii", a avertizat el referindu-se la atacul din El Paso (Texas), din weekendul trecut, căruia i-au căzut victime şi şase mexicani.

"Când oamenii îmi spun 'trăieşti într-o lume imaginară', eu le răspund: 'nu, nu eu, ci politicienii şi bisericile'", a continuat Guillermo del Toro.

"Nu credeţi minciunile pe care le spun despre noi. Credeţi poveştile pe care le aveţi în voi şi credeţi că putem schimba lucrurile", a adăugat cineastul, cunoscut şi pentru filme ca "Pan's Labyrinth" sau "Blade II".

Regizorul a părăsit Mexicul în 1998, când tatăl său a fost răpit apoi eliberat în schimbul unei răscumpărări de un milion de dolari - pe care nu a putut-o plăti decât cu ajutorul prietenului şi colegului său James Cameron. De atunci, el locuieşte în Los Angeles.

Del Toro face parte din aşa-numitul grup al celor "trei prieteni", pe care-l formează alături de alţi doi regizori mexicani recompensaţi cu premii Oscar, Alejandro Gonzalez Inarritu ("Birdman", "The Revenant") şi Alfonso Cuaron ("Gravity", "Roma").

În vârstă 54 de ani, regizorul a evocat amintiri din copilărie, când hoinărea pe aceeaşi alee a celebrităţilor - ''Walk of Fame'' - în anii '70, căutând stelele dedicate unor vedete precum Boris Karloff Lon Chaney sau Alfred Hitchcock.

Ceremonia a avut loc cu doar câteva zile înainte de lansarea filmului "Scary Stories to Tell in the Dark", la care cineastul semnează regia şi scenariul.


Te-ar putea interesa







Iti place noua modalitate de votare pe dcnews.ro?

Copyright 2019 SC PRESS MEDIA ELECTRONIC SRL. Toate drepturile rezervate.


dcn.n-nxt.28