Reforma pensiilor speciale: Discuții finale în Camera Deputaților

 Pensii
Pensii

Proiectul de lege privind reforma pensiilor speciale intră în dezbatere în Camera Deputaților. 

Proiectul de lege privind reforma pensiilor speciale intră mâine în dezbaterea comisiei de specialitate din Camera Deputaţilor.

Proiectul este un obiectiv al partidelor din arcul guvernamental, PSD-PNL, şi un jalon important în Planul Naţional de Redresare şi Rezilienţă, de care depinde alocarea de fonduri europene.

Reprezentanţii puterii susţin că amendamentele depuse la legea care a trecut de Senat respectă angajamentele din PNRR, în timp ce opoziţia consideră că modificările propuse nu sunt semnificative, conform Rador. 

Documentul a trecut de Senat şi este acum în atenţia Camerei Deputaţilor pentru votul decizional. Constituie un obiectiv în Planul Naţional de Redresare. Între timp, ministerele de resort trebuie să trimită Comisiei pentru muncă puncte de vedere despre modificările propuse la proiectul privind reforma pensiilor speciale.

Unul dintre amendamentele depuse de coaliţia de guvernare prevede un impozit de 30% pentru pensiile aflate în plată, doar pe suma care depăşeşte câştigul salarial mediu brut pe economie. De asemenea, se majorează eşalonat, până în ianuarie 2034, vechimea minimă în specialitate la 25 de ani pentru mai multe categorii de salariaţi. Un alt amendament vizează reducerea beneficiarilor pensiilor de serviciu, prin excluderea anumitor categorii. Opoziţia a criticat modificările propuse de coaliţie, după cum arăta, recent, DCNews

Google News icon  Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCNews și pe Google News

Ultimele materiale video - DCNewsTV.ro

Te-ar putea interesa

DC Media Group Audience

Copyright 2024 SC PRESS MEDIA ELECTRONIC SRL. Toate drepturile rezervate. DCNews Proiect 81431.

Comandă acum o campanie publicitară pe acest site: [email protected]


cloudnxt2
YesMy - smt4.3.1
pixel