La nici o lună de la marea finală a sezonului cu numărul şase, reality show-ul matrimonial care a reuşit să creeze dependenţã în rândul telespectatorilor revine la Antena 1 cu cel de-al şaptelea sezon.
Astfel, începând din 16 ianuarie, de luni până vineri, de la ora 14:00, gazda emisiunii, Simona Gherghe, va întâmpina o nouă serie de concurenţi dornici să lupte cu toate forţele pentru a-şi găsi sufletul pereche.
Materialele de prezentare ale noilor concurenţi se vor realiza într-o locaţie de poveste din Sibiu şi vor fi difuzate în cadrul premierei noului sezon.
“Suntem la finalul vacanţei şi abia aştept întâlnirea cu telespectatorii. Începem, aşadar, sezonul al şaptelea al celui mai iubit reality-show matrimonial. A fost o vacanţă intensă, frumoasă, dar acum chiar mi-e dor de Casa Mireasa, un loc magic, în care oameni care nu s-au văzut niciodată ajung să se îndrăgostească şi să întemeieze o familie. Şi abia aştept să-i cunosc pe cei cărora li se va schimba viaţa, începând cu 16 ianuarie. Vom fi alături de telespectatori, în direct, de la 14:00 la 16:00, de luni pana vineri, martorii unor iubiri magice. E un sezon lung, dar cu siguranţă va fi minunat să vad din nou tineri îndrăgostindu-se în Casa Mireasa. Ne vedem pe 16 ianuarie!”, a declarat gazda emisiunii, Simona Gherghe.
Povesti surprinzătoare de viaţă, emoţie, iubire, intrigă, răsturnări de situaţie, dezvăluiri şocante, momente unice, veselie, prietenie, dragoste necondiţionată, cereri în căsătorie spectaculoase, mirese şi miri fericiţi, nunţi aşteptate şi mai puţin aşteptate, iubire venită ca prin magie, viaţa în Casa Mireasa surprinsă 24 de ore din 24, toate acestea fac parte din fenomenul Mireasa şi din povestea sezonului şapte al celui mai iubit reality matrimonial, care va avea premiera luni, 16 ianuarie, de la 14:00, la Antena 1.
Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCNews și pe Google News
de Val Vâlcu