Rareş Bogdan a spus cum e să fie vecinul lui Gigi Becali

Sursa foto Agerpres
Sursa foto Agerpres

Europarlamentarul PNL Rareş Bogdan este vecin cu Gigi Becali. Iată cum decurge relaţia dintre cei doi. 

"Eu am avut 2.000 de oi! Gigi n-are atâtea. I-am spus: 'Gigi, mai ai de cumpărat. Bă, că am 1.500'. Eu stau gard în gard cu el. Nu prea stau eu, sunt la Parlamentul European, la Strasbourg, la Bruxelles, plec la Londra, Birmingham, Manchester, mă întorc la Bruxelles. Nevasta mea, copiii îl văd, avem aceeași firmă de pază. E mare prieten cu fiul meu, tot îl cheamă, că e cu fotbalul”, a mărturisit Rareș Bogdan, pentru ProSport.

Becali ar deţine 75% din terenurile din Pipera 

"Atunci când mai rămân în weekend și mă vede prin curte, mă aude. 'Ce faci, Rareș? Ești pe aici?'. Aduce o brânză, aduce un ou. Băi, haideți să mâncați niște căpșuni. Are solariile alea mari. I-am zis 'bă Gigi, mută oile, că sunt spre dormitorul meu'.

Le-a dus la margine, la Pipera, are trei sferturi din tot ce e acolo. El are teren mare acolo. I-am zis că valorează 15 milioane (n.n. de euro). Mănâncă fructe de prin curte, nu le stropește, e figură”, a mai spus Rareș Bogdan.

De curând, Dumitru Dragomir (77 de ani) a dezvăluit că Gigi Becali (65 de ani) deține terenuri și proprietăți în valoare de peste un miliard de euro.

Fostul președinte al LPF, care a făcut mai multe afaceri cu patronul FCSB-ului în ultima perioadă, a scos în evidență și ”ingineria” prin care Gigi Becali a reușit să crească prețul unor terenuri din zona de Nord a Capitalei. CITEŞTE AICI MAI MULTE

Google News icon  Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCNews și pe Google News

Ultimele materiale video - DCNewsTV.ro

Te-ar putea interesa

Cele mai noi știri

Cele mai citite știri

DC Media Group Audience

Copyright 2024 SC PRESS MEDIA ELECTRONIC SRL. Toate drepturile rezervate. DCNews Proiect 81431.

Comandă acum o campanie publicitară pe acest site: [email protected]


cloudnxt2
YesMy - smt4.3.1
pixel