Economia mondială a intrat într-o fază şi mai periculoasă, care lasă foarte puţină marjă de manevră statelor dezvoltate! Avertismentul aparţine lui Robert Zoellick, preşedintele Băncii Mondiale. Oficialul consideră că problema datoriei ţărilor europene este mult mai îngrijorătoare decât consecinţele retrogradării ratingului de credit al Statelor Unite.
Într-un interviu acordat publicaţiei "Weekend Australia", preşedintele Băncii Mondiale susţine că problemele zonei euro ameninţă să destabilizeze pieţele financiare la nivel mondial. Oficialul le cere liderilor europeni să intervină de urgenţă pentru aducerea sub control a datoriilor publice şi a deficitelor bugetare, informează Realitatea.
"Ne aflăm în primele momente ale unei furtuni noi şi foarte diferite. Nu este acelaşi lucru ca începutul crizei din 2008", avertizează Robert Zoellick, preşedintele Băncii Mondiale.
Un avertismente la fel de sumbru vine şi din partea economistului Nouriel Rubini, omul care a prezis începutul crizei din 2008. Acesta susţine că există o şansă de 50% ca economiile lumii să alunece din nou în recesiune.
"Există prea multe datorii, şi în mediului privat şi în cel guvernamental. Nu poţi rezolva problema cu lichidităţi atunci când datoria este prea mare. Poţi economisi, dar dacă toată lumea cheltuieşte mai puţin în sectorul public şi privat, vei avea parte de un paradox. Dacă multă lume economiseşte, nu mai există suficientă cerere şi vei ajunge înapoi în recesiune", este de părere şi economistul Nouriel Rubini.
Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCNews și pe Google News
de Val Vâlcu