UE suspendă South Stream. Gazprom: Noi continuăm lucrările

Comisarul european pentru Energie, Gunther Oettinger, suspendă discuțiile cu Rusia referitoare la gazoductul South Stream, care ar urma să alimenteze centrul și sudul Europei cu gaz rusesc via Marea Neagră. În replică, gigantul energetic a anunțat că lucra în continuare la infrastructură și va amplasa suporturile de țevi conform înțelegerii cu partea europeană.

[caption id="attachment_437758" align="alignleft" width="310"] Foto: gazprom.com[/caption]

Purtătorul de cuvânt al comisarului european a explicat, luni, că Executivul european trebuie să țină cont de evoluțiile politice, inclusiv de criza din Crimeea.

”South Stream merge cu încredere mai departe. Acordurile cu privire la amplasarea primelor suporturi de țevi vor fi semnate până la sfârșitul lunii martie, la fel și cele referitoare la al doilea set de suporturi”, au declarat reprezentanții Gazprom, conform Reuters.

Negocierile cu privire la South Stream sunt ultimele evoluții politice nefaste dintre Moscova și Bruxelles pe fondul crizei din Ucraina. Consiliul European a decis săptămâna trecută să suspende discuțiile referitoare la liberalizarea viselor pentru cetățenii ruși, precum și acordul Rusia - UE.

Gazoductul South Stream este proiectat să alimenteze cu gaz rusesc Serbia, Croația, Ungaria, Slovenia, Austria și Italia. Unele estimări susțin că în 2018, când toate țevile vor fi terminate, infrastructura gazoductului ar putea asigura 30% din necesarul de gaz al Europei.

Google News icon  Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCNews și pe Google News


Copyright 2024 SC PRESS MEDIA ELECTRONIC SRL. Toate drepturile rezervate. DCNews Proiect 81431.

Comandă acum o campanie publicitară pe acest site: [email protected]


cloudnxt2
YesMy - smt4.5.3
pixel