Premieră la Turul Franţei, ediția 2022: Jonas Vingegaard este învingătorul! - Video

Turul Franței
Turul Franței

Ciclistul danezul Jonas Vingegaard (Jumbo-Visma) a câştigat în premieră Turul Franţei, duminică, la Paris, pe Champs-Elysees, la finalul celei de-a 109-a ediţii a cursei, transmite AFP.

Belgianul Jasper Philipsen (Alpecin) s-a impus la sprint în a 21-a şi ultima etapă, lungă de 115,6 km. La 25 de ani, Vingegaard şi-a trecut pentru prima oară numele în palmares, la un an după ce a încheiat pe locul 2 în spatele lui Tadej Pogacar (UAE Team Emirates).

VIDEO

De data aceasta, danezul a fost mai rapid cu mai bine de 2 minute decât danezul, dublu deţinător al titlului, la capătul celor aproximativ 3.350 de kilometri ai traseului. Galezul Geraint Thomas, câştigător în 2018 şi pe locul 2 anul următor, a acces pentru a treia oară pe podium, la 36 de ani.

Primul francez, David Gaudu (Groupama-FDJ), s-a clasat pe locul 4. Vingegaard a încheiat cu timpul total de 79:33:20, urmat la 2:43 de Pogacar şi la 7:22 de Thomas.

Vingegaard a intrat şi în posesia tricoului pentru cel mai bun căţărător

În cei 115,6 kilometri ai ultimei etape, transformată ca de obicei într-o paradă până la intrarea în circuitul final, echipa Jumbo şi-a sărbătorit triumful aproape total. Vingegaard a intrat şi în posesia tricoului pentru cel mai bun căţărător, iar Van Aert a fost pe primul loc în clasamentul pe puncte.

Echipa olandeză, care a suferit un eşec neaşteptat în 2020, când slovenul Primoz Roglic a pierdut în faţa lui Pogacar, a câştigat şase etape, trei dintre acestea prin Van Aert.

Pe Champs-Elysees, Van Aert s-a abţinut să dispute sprintul pe care l-a câştigat anul trecut. Philipsen, deja câştigător al etapei a 15-a la Carcassonne, a fost cronometrat duminică în 2:58:32, fiind urmat cu acelaşi timp de olandezul Dylan Groenewegen (Team BikeExchange - Jayco) şi norvegianul Alexander Kristoff (Intermarche-Wanty-Gobert), scrie Agerpres.

Google News icon  Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCNews și pe Google News

Ultimele materiale video - DCNewsTV.ro

Te-ar putea interesa

Cele mai noi știri

Cele mai citite știri

DC Media Group Audience
Iti place noua modalitate de votare pe dcnews.ro?

Copyright 2024 SC PRESS MEDIA ELECTRONIC SRL. Toate drepturile rezervate. DCNews Proiect 81431.

Comandă acum o campanie publicitară pe acest site: [email protected]


cloudnxt2
YesMy - smt4.3.1
pixel