Monica Pop, sacrificii neștiute: "Am făcut și zece gărzi pe lună, să-mi țin fiica la școală"

Descriere foto:

Monica Pop, cel mai cunoscut medic oftalmolog din România, vorbește pe larg despre experiențele sale profesionale care au marcat-o, dar și despre relația cu soțul și fiica sa, duminică, de la ora 15.45, în cadrul emisiunii "Refresh by Oana Turcu", unde va face adevărate dezvăluiri despre familia sa.

Monica Pop recunoaște că a fost și este o persoană deloc ușor de controlat, care a făcut intotdeauna doar cum a crezut că este mai bine. Aceasta susține că până și mama ei, atunci când s-a căsătorit, l-a avertizat pe cel ce avea să-i devină soț de felul ei de a fi. Și pentru că meseria este cea mai mare iubire ei, Monica Pop declară că mare parte din viață și-a petrecut-o în spital.

"Noi nu am avut relații de genul ăsta, să ne impunem unul altuia ceva. El știa foarte bine că eu lipsesc mult de acasă. A fost o perioadă în care fiica mea era la o școală privată și știm prea bine că nu-i ușor, salariile medicilor sunt foarte mici. Și făceam și câte zece gărzi pe lună pentru a putea s-o ținem la școală. Dar mie îmi și plăcea, am fost și sunt îndrăgostită de partea de urgență a meseriei ăsteia", mărturisește Monica Pop în cadrul emisiunii "Refresh by Oana Turcu", de la Antena Stars.

Despre dependențe, despre veștile importante din familia sa, dar și despre experiențele de neimaginat prin care a trecut de-a lungul zecilor de ani de profesie, Monica Pop vorbește duminică, de la ora 15.45, în cadrul emisiunii "Refresh by Oana Turcu", de la Antena Stars.



STIRE RECOMANDATA

Te-ar putea interesa








Iti place noua modalitate de votare pe dcnews.ro?


Copyright 2018 SC PRESS MEDIA ELECTRONIC SRL. Toate drepturile rezervate.


dcn.n-nxt.24