Mirel Rădoi a anunțat primul obiectiv al naționalei U 21 la EURO 2019

Mirel Rădoi
Mirel Rădoi

Mirel Rădoi, a anunțat primul obiectiv al reprezentativei U 21 a României la Campionatul European de tineret din Italia şi San Marino (16-30 iunie).

Mirel Rădoi, selecţionerul echipei naţionale de fotbal Under 21 a României, a declarat, joi, la reunirea lotului, că primul obiectiv al reprezentativei sale la Campionatul European de tineret din Italia şi San Marino (16-30 iunie) este depăşirea fazei grupelor. 'Am pregătit bagajele pentru o lună, am luat în calcul orice posibilitate, să sperăm că vom ajunge la final. Dar primul nostru obiectiv este să depăşim faza grupelor. Apoi vom vedea pas cu pas ce vom face mai departe. Acest turneu final este o provocare pentru naţională, pentru România, pentru băieţi, dar şi pentru mine. Nu credeam să devin selecţioner pentru că nu am avut în gând acum 10 ani să mă fac antrenor. Doar în ultimii doi ani ca jucător am prins pasiunea asta pentru antrenorat. Dar dacă stau bine şi analizez cred că era o decizie proastă să nu mă fac antrenor', a spus Rădoi.

Selecţionerul este de părere că primul meci, cel cu Croaţia este decisiv în vederea calificării în semifinalele competiţiei.

'M-am uitat pe toate loturile, Croaţia pare cel mai accesibil adversar. De fapt, exceptând România, Croaţia, Serbia, Polonia şi Austria, cred că restul sunt naţionale cu jucători foarte puternici, cotaţi la nişte sume de transferuri astronomice. Dar cred că şi croaţii, având în grupă Anglia şi Franţa, spun că şansa lor cea mai mare e cu România. Cred că noi şi croaţii suntem de valoare apropiată. Ei sunt mai bine organizaţi defensiv ca noi, dar noi avem un plus la valoare individuală. Sper ca jucătorii noştri să dea totul pentru echipă în momentul în care va începe meciul. Dacă una dintre echipe pierde acest meci, e foarte greu de crezut că se poate califica mai departe, pentru că noi şi croaţii vom juca apoi cu Anglia şi Franţa. La nivel de echipă, Franţa e favorita grupei noastre. Dacă vorbim ca individualităţi atunci e Anglia. Oricum, adversarii nu vor avea viaţă uşoară cu noi', a explicat tehnicianul.

Românii, așteptați în tribune în Italia

Principala preocupare a lui Mirel Rădoi în acest moment este recuperarea fizică a jucătorilor. 'Noi acum, aşa cum m-am temut, suferim din punct de vedere fizic. Pentru că sunt jucători care eu jucat în play-off, în play-out şi încercăm să îi aducem cât mai aproape... pentru că va fi imposibil să îi aducem pe toţi la acelaşi nivel fizic. Cred că asta e cea mai mare problemă a noastră şi cu ea ne confruntăm acum. Pentru cei care sunt la naţionala mare acum, va fi o problemă... pentru că vor juca multe partide în termen scurt, nu au avut nici vacanţă... deci o să facem antrenamente în funcţie de minutele jucate de fiecare dintre ei. Asta ca jucătorii să fie cât mai aproape de nivelul maxim la meciul cu Croaţia. Există posibilitatea ca unii să vină de la naţionala mare după meciul cu Norvegia, dar asta decide Cosmin Contra', a afirmat el.

Rădoi speră ca echipa sa să îi facă fericiţi pe românii care vor asista din tribune la meciurile de la Campionatul European:

'Cu siguranţă vor fi foarte mulţi români la meci, ne-am întâlnit cu ei şi când am fost să vedem condiţiile din Italia. Va trebui să ne ridicăm la nivelul lor şi să îi facem fericiţi'. Echipa naţională de tineret a României s-a reunit, joi, la Centrul Naţional de Fotbal Buftea, în vederea participării la Campionatul European de fotbal Under 21, aceasta fiind prima prezenţă a selecţionatei 'tricolore' U21 la un turneu final după 21 de ani.

Selecţionata României va pleca în Italia, vineri, acolo unde va efectua înaintea debutului Campionatului European un stagiu de pregătire de 8 zile. Cantonamentul se va desfăşura în localitatea Bagno di Romagna, iar la 15 iunie, reprezentativa României se va muta în oraşul Forli, situat la 30 de km de Cesena, acolo unde va sta pe toată durata turneului final. România va debuta în Grupa C a turneului final pe 18 iunie, împotriva Croaţiei (Serravale/San Marino, 19:30, ora României), pe 21 iunie vor înfrunta Anglia (Cesena, 19:30), iar pe 24 iunie va avea loc ultimul lor meci din grupă, contra Franţei (Cesena, 22:00).

Campionatul European de tineret se va disputa în perioada 16-30 iunie 2019 în 5 oraşe din Italia şi San Marino: Bologna, Reggio nell'Emilia, Cesena, Trieste, Udine, Serravalle. Din cele 3 grupe ale CE se vor califica în semifinale câştigătoarele şi cea mai bună ocupantă a locurilor secunde.

Citește și:

EURO 2019 U 21 - Naţionala de tineret a României s-a reunit la Buftea

Fotbal: Alexandru Paşcanu - Echipa va fi principalul atu al României la Campionatul European de tineret

Google News icon  Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCNews și pe Google News

Ultimele materiale video - DCNewsTV.ro

Te-ar putea interesa

Cele mai noi știri

Cele mai citite știri

DC Media Group Audience

Copyright 2024 SC PRESS MEDIA ELECTRONIC SRL. Toate drepturile rezervate. DCNews Proiect 81431.

Comandă acum o campanie publicitară pe acest site: [email protected]


cloudnxt2
YesMy - smt4.3.1
pixel