Update - Presa franceză: Viața lui Schumacher e în pericol

Fostul pilot de Formula 1, Michael Schumacher, a suferit duminică dimineață un accident grav în timp schia în Alpii Francezi. Septuplul campion mondial la Formula 1 a căzut și s-a lovit la cap, fiind transportat de urgență la spital. UPDATE: 21:10 - Autorităţile din Meribel au transmis duminică seară că fostul pilot de Formula 1 a suferit un traumatism cranian grav, dar viaţa nu îi este în pericol. Reprezentanții jandarmeriei montane din Courcheval, care a intervenit după accidentul lui Schumacher, au informat că germanul a suferit "un traumatism cranian sever". La scurt timp după anunţurile făcute de autorități, ledauphine.com a notat însă că starea lui Michael Schumacher s-a agravat, arătând că viaţa fostului pilot ar fi acum în pericol. ------------- Presa franceză scrie că Michael Schumacher schia în stațiunea Meribel din Alpii Francezi, moment în care a căzut și a suferit un traumatism cranian. Acesta purta cască de protecție, iar în momentul în care a fost preluat de echipajul medical, neamțul în vârstă de 44 de ani era conștient, potrivit primelor informații. Fostul pilot a fost transportat de urgență cu elicopterul la un spital din Grenoble. Directorul general al staţiunii, Christophe Gernignon-Lecomte, a confirmat accidentul şi a declarat, citat de Mediafax, că Schmacher era agitat dar conştient: "Nu ştiu cu adevărat gravitatea accidentării, deocamdată are loc o anchetă. El a căzut la 11:07, în afara pistei, la Meribel. Avea cască şi s-a lovit cu capul de o stâncă. Intervenţia a fost rapidă, la ora 11:15, el fiind transportat cu elicopterul la spital. Era şocat, puţin agitat, dar conştient. Probabil este un traumatism cranian, dar nu este grav".

Google News icon  Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCNews și pe Google News

Ultimele materiale video - DCNewsTV.ro

Te-ar putea interesa

Cele mai noi știri

Cele mai citite știri

DC Media Group Audience

Copyright 2024 SC PRESS MEDIA ELECTRONIC SRL. Toate drepturile rezervate. DCNews Proiect 81431.

Comandă acum o campanie publicitară pe acest site: [email protected]


cloudnxt2
YesMy - smt4.3.1
pixel