Maia Morgenstern, mesaj emoționant despre prietenia cu actrița Carmen Tănase: Sufletul complementar, e cealaltă parte. Nu o să o pierd niciodată!

Actrița Maia Morgenstern a fost la Antena 1 unde trebuia să o ia la ”roast” pe îndrăgita ei prietenă, Carmen Tănase. Dar a încheiat momentul cum nu se putea mai emoționant. 

”Carmen, eu n-am vrut să vin, pe bune, nu am vrut să vin, dar au venit facturile și iată-mă și pe mine aici, foarte fericită. Mulțumesc! Sunt onorată. Draga mea Carmen, ce aș putea să spun eu despre tine? Ești mare și... da, ești mare! Cam atât, mulțumesc frumos, seară frumoasă și la mulți ani! Pe bune, Carmen, tu-ți dai seama că ăștia de la canalul ăsta - scuze, de la emisiunea asta - ăștia dau bani oamenilor ca să facă mișto de tine? Sunt glume, suntem veseli, avem umor, dar eu n-am vrut să vin. Pe bune, am spus că nu mai vin aici, pentru că data trecută, prima dată și ultima oară când am venit aici, mi-am auzit vorbe, cică am spus textul prost. Pe bune, e vina mea? Textul ăla mi l-au dat, pe ăla l-am spus, frate! Dați-mi text bun, spun text bun. Domnu` Bendeac, vă văd aici, știu că dvs. scrieți, sunteți scriitor, spui Bendeac, spui Balzac! Poate-mi scrieți dvs. un text ceva, sunteți actor, sunteți artist, sunteți scriitor, sunteți doctor... sunteți doctor? O să fiți, o să fim cu toții. Sunteți politruc... poliglot. Ziceam să-mi scrieți dvs. text și eu vă cedez. Vă rog să credeți că am atâta admirație pentru dvs., v-am văzut zilele trecute în Centrul Vechi, aveați așa o privire, o febră a creației, o sete de cultură, o foame de cunoaștere și vă văd în teatru cum vă puneți sufletul pe tavă. Păi la cum duceți tava dvs. de ani de zile în teatru, ar trebui să vă dea premiu pentru cel mai tăvălit actor, chelnerul anului. Am să vă părăsesc pentru moment, pentru că - nu-i așa?- nu despre dvs. e vorba în această seară.” a spus marea actriță Maia Morgenstern, în roast-ul de la ”iUmor”. 

”Ce cuvinte ar putea s-o cuprindă, că n-o mai cuprinde nimic”

În continuarea discursului său, actrița a spus: ”Am venit pentru scumpa mea, pentru doamna Carmen Tănase. Această uriașă, această enormă domnișoară a teatrului, a serialului românesc, ce cuvinte ar putea s-o cuprindă, că n-o mai cuprinde nimic. Avem atâtea amintiri frumoase, mergem împreună în turnee, cu spectacole, cu teatru și apoi, după spectacole, mergeam la restaurant, că acum mergem să mâncăm salam cu pâine pe bancă în parc, dar mergeam la restaurant și, întotdeauna, Carmen, generoasa, îmi dădea posibilitatea, mă lăsa pe mine să plătesc. Ce să vă spun, Carmen e o persoană tânără, veșnic tânără, atât de plină de viață, de vivacitate, o șampanie și bine ar fi să rămână trează. Acum o văd, draga mea, într-o nouă ipostază, în juriu la iUmor, alături de niște oameni absolut minunați, de artiști formidabili, de... de... Delia, minunată... o actriț... o cântăreață minunată, un artist total de mare angajament. Să trăiască, aplauze! Minunată, minunată! (...)”. 

”Carmen Tănase, prietena pe care nu o să o pierd niciodată”

”Carmen Tănase e un om cum n-am întâlnit până acum și eu am întâlnit niște oameni la viața mea. Publicul o adoră, vină s-o vadă în spectacole, o urmăresc... în emisiuni pe rețelele de socializare și eu... și eu mă bucur foarte mult pentru dânsa - nu că nu sunt invidioasă, mă bucur foarte mult pentru dânsa, nu sunt invidioasă deloc, nu am nicio problemă. Carmen Tănase este prietena mea, mă mândresc cu această prietenie, nu i-am spus niciodată lucrul ăsta și nici nu i-o voi spune în această seară, că n-o dăm pe lacrimă acum deloc. Punct! Carmen Tănase-  aș fi spus eu, că așa scria în text, e sufletul pereche... nu e adevărat! E sufletul complementar, e cealaltă parte, un actor, un artist minunat, desăvârșit, e o prietenă pe care nu o să o pierd niciodată... orice ai face!” a conchis Maia Morgenstern. 

Pe cele două actrițe le leagă o prietenie strânsă, veche și neprețuită, despre care Maia Morgenstern a mai scris în trecut. 

Citește aici: Maia Morgenstern, scrisoare către Carmen Tănase: Ce mai faci, Carmen? Mai ții minte?

Google News icon  Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCNews și pe Google News

Ultimele materiale video - DCNewsTV.ro

Te-ar putea interesa

Cele mai noi știri

Cele mai citite știri

DC Media Group Audience

Copyright 2024 SC PRESS MEDIA ELECTRONIC SRL. Toate drepturile rezervate. DCNews Proiect 81431.

Comandă acum o campanie publicitară pe acest site: [email protected]


cloudnxt2
YesMy - smt4.3.1
pixel