Lovitură colosală pentru PSD: Ce se întâmplă cu aleșii traseiști

Parlamentul României
Parlamentul României

Comisia juridică a Senatului a adoptat, marţi, proiectul de lege care prevede respingerea OUG 55/2014. Senatorii juriști au stabilit că doar consilierii locali care au migrat dintr-un partid în altul îşi vor pierde mandatele, în timp ce primarii şi preşedinţii de CJ revin la situaţia anterioară aplicării actului normativ.

„Au trecut amendamentele conform cărora se înlătură efectele de natură legală, politică ale ordonanţei, consilierii locali îşi pierd mandatele, primarii şi preşedinţii de Consilii Judeţene revin în situaţia anterioară aplicării ordonanţei. Foarte mult aici a contat decizia Curţii Constituţionale, care respinge ordonanţa şi care şi dă nişte explicaţii şi cu privire la modul în care Parlamentul ar putea să abordeze această chestiune şi ne şi spune că noi, Parlamentul, vom decide prevederile respingerii ordonanţei sau de aprobare, dacă era cazul, ce se întâmplă cu efectele pe durata cât a fost în vigoare”, a declarat senatorul PNL Cătălin Boboc, preşedintele Comisiei juridice, potrivit adevarul.ro.

Proiectul de lege pentru respingerea OUG 55 a fost introdus marți pe ordinea de zi a Comisiei juridice, în timpul şedinţei, iar senatorii PSD au părăsit sala în semn de protest faţă de completarea ordinii de zi.

Proiectul prevede că toate efectele juridice, politice sau de altă natură, produse ca urmare a exprimării opţiunii de către aleşii locali se înlătură în integralitate.

De asemenea, prin efectul legii, primarul şi preşedintele consiliului judeţean redobândesc calitatea de membru al partidului politic sau al organizaţiei minorităţii naţionale pe a cărei listă a fost ales.

[citeste si]

Proiectul urmează să fie dezbătut de Comisia de administraţie şi în final, de plen, Senatul fiind cameră decizională în acest caz.

Camera Deputaţilor a decis în februarie respingerea Ordonanţei 55/2014, care permitea migraţia aleşilor locali, adoptând însă un amendament criticat de PNL, care arată că primarii și consilierii care au trecut la alt partid pe baza ordonanţei nu-şi vor pierde mandatele.

Ordonanţa 55/2014 a fost emisă în campania electorală pentru alegerile prezidenţiale de anul trecut şi prevedea că, pentru o perioadă de 45 de zile, aleşii locali pot opta să treacă la alt partid fără să-şi piardă mandatele, legalizând practic traseismul politic. Peste 5.000 de aleşi locali, între care 552 de primari, au migrat la alte partide după adoptarea OUG 55/2014. Marele câştigător a fost PSD, către care s-au îndreptat 79% dintre primarii ce au migrat.

OUG 55/2014 a fost declarată neconstituţională de către CCR.

Google News icon  Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCNews și pe Google News

Ultimele materiale video - DCNewsTV.ro

Te-ar putea interesa

Cele mai noi știri

Cele mai citite știri

DC Media Group Audience

Copyright 2024 SC PRESS MEDIA ELECTRONIC SRL. Toate drepturile rezervate. DCNews Proiect 81431.

Comandă acum o campanie publicitară pe acest site: [email protected]


cloudnxt2
YesMy - smt4.3.1
pixel