Sociologul Alfred Bulai şi jurnalistul Val Vâlcu au vorbit, în emisiunea Nod în Papură, despre literatura care se studiază în şcoli şi despre nevoia schimbării acesteia.
"Ca să găsim nod în papură, întrebarea este de ce elevii fac Creangă la greu şi nu fac şi ceva legat de literatura mai din secolul XX. Atenţie, eu nu am avut revelaţia asta decât în momentul în care mi-am dat seama că experienţele din Amintiri în Copilărie nu mai există. La scăldat, faza cu pupăza, ce sunt alea? Eminescu merge la orice vârstă, dar Creangă are experienţe care nu mai sunt uzuale azi. Întrebarea este de ce nu facem literatură din secolul XX?", a întrebat Alfred Bulai la DC NEWS TV.
"Ştii cine a suferit din cauza asta? Patriciu, dacă mai ţii minte. El dădea la preţ mai mic, ca să vândă ziarul, nişte cărţi. Au păţit oameni care au cumpărat Jules Verne, că le-au dat copiii cu cărţile în cap. Cine mai citeşte în ziua de azi despre submarine, bazaconii, zboruri de 5 săptămâni cu balonul. Părinţii erau extrem de dezamăgiţi că nu citeau copiii, că nu le place lectura", a punctat şi Val Vâlcu.
"Da, şi la Jules Verne unele sunt ok, dar altele sunt depăşite din punct de vedere al descrierii acţiunii. Mai ales că ei trăiesc acum în lumea Harry Potter, nebunii", a mai spus şi sociologul Bulai.
"Începe Dickens cu 20 de pagini de descriere a Londrei. Păi în 2 minute, cât se dă genericul la un film, ai văzut Londra!, a conchis Vâlcu.
"Când predam eu istorie, manualul de a V-a era cel mai bun ever. Avea 20 de ani, nu se modificase. Era foarte bine scris pentru copiii mici, dar asta nu însemna că ei făceau faţă. Aveam o clasă de elită, dar aveam jumătate de normă şi la altă şcoală unde aveam clasele cele mai naşpa posibile. Şi acolo, când te duci ca stagiar cu entuziasm, nu eşti realist. Acolo am avut o revelaţie la finalul primului trimestru. La o lecţie de cronologie, în manual era o definiţie: cronologia este ştiinţa care studiază datele istorice. Din această propoziţie, copiii de la clasa a V-a nu înţelegeau niciun cuvânt. Niciunul! Asta era prin 86-87. Nu făceau diferenţa între engleză şi istorie!", a punctat Alfred Bulai.
"Eu am răsfoit un pic manualul de istorie al fiicei mele. Şi am reţinut cum începea, era la clasa a IV-a. Zicea aşa: Istoria este ştiinţa dezvoltării societăţii omeneşti de la origini până în prezent şi foloseşte izvoare scrise sau nescrise. Deci această frază, cu fierul roşu pusă pe pielea monştrilor care au scris aşa ceva, au aprobat şi au trimis la clasa a IV-a un asemenea manual. Spune-mi ce înţelege un copil de clasa a IV-a! Manualul ăsta nu a fost făcut şi aruncat cu praştia în clasă. A fost aprobat de cineva. Cum să spui de izvoare scrise sau nescrise? Izvorul e de apă caldă sau rece. Ar trebui să fie o poveste. Pe vremea noastră exista un joc, Dacii şi Romanii. Pe o foaie mutai soldaţii, dacii şi romanii, între turnuri, spuneai nişte date, erau nişte detalii acolo", a replicat Val Vâlcu.
Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCNews și pe Google News
de Val Vâlcu