Lidia Buble, bonă pentru copiii unui politician cunoscut. "Am colaborat foarte bine cu ea"

Sursa foto: Facebook Lidia Buble
Sursa foto: Facebook Lidia Buble

Lidia Buble a fost bona copiilor unui politican cunoscut din România. Vedeta a recunoscut. 

"Am colaborat foarte bine cu Lidia Buble. E adevărat că acesta a fost primul ei job, din câte știu, când a venit în București, dar cred că nu a stat chiar un an. Nu am o memorie foarte bună acum. Cred că a fost vorba de câteva luni. Nu am mai ținut legătura cu Lidia după aceea”, a declarat fostul lider PNL pentru Fanatik.

"Sunt o persoană independentă. Am lucrat şi ca bonă timp de un an de zile, să mă întreţin, la şeful PNL sector 5, Bucureşti, Cristian Olteanu. Am mai fost manager de vînzări auto la Ţiriac Auto, aproximativ doi ani", spunea Lidia la începutul carierei sale, potrivit Wowbiz.ro.

Lidia Buble, trimisă în judecată de DIICOT pentru dare de mită

Lidia Buble a fost trimisă în judecată de procurorii DIICOT, în dosarul în care este acuzată că a dat mită unor polițiști care intenționau s-o testeze cu aparatul etilotest.  Alături de artistă au mai fost trimise în judecată patru persoane, între care și cei doi agenți ai Brigăzii Rutiere a Capitalei care ar fi luat mita.

Lidia Buble a fost trimisă în judecată alături de polițiștii Marius Constantin Miulescu și Elena Daniela Reznicsek, precum și de Laurențiu Cristian Ciupercă și Dragoș Ștefan Presură. Dosarul a fost înregistrat la Tribunalul București și va intra în procedură de cameră preliminară, la finalul căreia va începe judecata pe fond, potrivit gandul.ro.

Ancheta pe numele cântăreței ar fi început în perioada stării de urgență din 2020, instituită după intrarea în pandemia de coronavirus. Artista se întorcea acasă, la volanul mașinii sale, când ar fi fost oprită de un echipaj al Brigăzii Rutiere a Capitalei. Cei doi agenți, Marius Constantin Miulescu și Elena Daniela Reznicsek, i-ar fi cerut vedetei să sufle în aparatul etilotest.

Lidia Buble ar fi fost oprită de un echipaj al Brigăzii Rutiere în timp ce îndrepta către locuința sa din București. Cei doi agenți, un bărbat și o femeie, i-ar fi cerut Lidie Buble să sufle în aparatul etilotest, însă aceasta nu s-a grăbit și a sunat un prieten, pe care l-a întrebat ce să facă, în condițiile în care ar fi consumat alcool. 

Procurorii au ascultat discuția dintre cântăreață și polițiști

Potrivit sursei citate, Lidia Buble  ar fi reușit să-i convingă pe polițiști să accepte o sumă de bani și s-o lase să plece. Pentru că nu ar fi avut bani la ea, agenții ar fi acceptat s-o însoțească până acasă. Ajunsă acasă, vedeta ar fi constatat din nou că nu are bani cash, drept pentru care a luat un card și a mers la un bancomat, de unde ar fi scos suma pentru care s-a învoit cu agenții Brigăzii Rutiere.

Conform anchetatorilor, telefonul bărbatului sunat de Lidia Buble era monitorizat de DIICOT într-un dosar de crimă organizată. Mai mult, în timpul negocierilor cu polițiștii, cântăreața nu ar fi închis telefonul, iar anchetatorii ar fi auzit întreaga discuție.

Ca urmare, procurorii DIICOT au deschis și un dosar de corupție, pentru fapte de instigare, dare și luare de mită.

Google News icon  Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCNews și pe Google News

Ultimele materiale video - DCNewsTV.ro

Te-ar putea interesa

Cele mai noi știri

Cele mai citite știri

DC Media Group Audience

Copyright 2024 SC PRESS MEDIA ELECTRONIC SRL. Toate drepturile rezervate. DCNews Proiect 81431.

Comandă acum o campanie publicitară pe acest site: [email protected]


cloudnxt2
YesMy - smt4.5.3
pixel