Filmările ”Las Fierbinți”, în timp pandemie. Bobonete: E foarte trist

bobonete
bobonete

Filmările serialului de comedie ”Las Fierbinţi”, difuzat de ProTV, au reînceput în luna iunie, după ce au fost suspendate la începutul lui martie, când s-a decretat starea de urgenţă. Actorul Mihai Bobonete spune că atmosfera de pe platourile de filmare este foarte ”ciudată”, fiind impuse măsuri drastice de protecție care îi țin pe actori la distanță.

”Am început filmările, dar e foarte ciudat totul. Ne-au testat pe toți. Stăm mereu cu măști. E foarte greu pentru că noi, înainte, eram ca o familie acolo, mâncam împreună cu oamenii din echipa de producție, acum e o bandă trasă, mâncăm pe rând, fiecare în rulota lui. Nu ne intersectăm niciodată la masă, e o schemă foarte ciudată. Noi, filmând de atâția ani, am devenit o familie suntem foarte apropiați și acum e destul de trist”, a povestit actorul care îl interpretează pe Bobiță în „Las Fierbinți“, potrivit Libertatea.

Actorul a precizat că îi merge mai bine decât unui actor independent, din punct de vedere financiar, dat fiind faptul că are multe proiecte extra. Însă, asemenea multor români, are și el datorii la bănci.

”Dacă nu venea pandemia asta, eu cred că apucam până în martie să dau toate datoriile. Dar am anunțat acum că nu am ce să fac, că nu am mai avut cum să mai joc, stau acasă. Nu am de unde”, a mai spus Bobonete.

Google News icon  Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCNews și pe Google News

Ultimele materiale video - DCNewsTV.ro

Te-ar putea interesa

Cele mai noi știri

Cele mai citite știri

DC Media Group Audience

Copyright 2024 SC PRESS MEDIA ELECTRONIC SRL. Toate drepturile rezervate. DCNews Proiect 81431.

Comandă acum o campanie publicitară pe acest site: [email protected]


cloudnxt2
YesMy - smt4.3.1
pixel