Lara Fabian, dată în judecată. Organizatorii concertului, prima reacție

Organizatorii concertului Larei Fabian au anunțat în urmă cu puțin timp că o vor da în judecată pe artistă.

Organizatorii show-ului Larei Fabian programat luni în București, International Creative Talents SRL, spun că artista belgiană a anulat unilateral, a doua oară consecutiv, concertul din Capitală și că îi vor intenta proces, pentru acuzații false, potrivit cărora nu a fost plătită.

Cântăreaţa Lara Fabian a anunţat, cu două ore înainte de concertul pe care îl avea programat luni seară la Sala Palatului din Bucureşti, că anulează show-ul, din motive independente de voinţa ei, motivând că managerul turneului internaţional nu a plătit-o.

Artista a anulat unilateral show-ul

Pe de altă parte, organizatorul turneului internațional transmite că artista a anulat unilateral show-ul.

"În seara zilei de 3 februarie, Lara Fabian trebuia să susțină un concert la Sala Palatului, București, ora 19:30. Pentru a doua oară consecutiv, artista a anulat spectacolul. Acest lucru este inacceptabil și noi nu acceptăm acuzația falsă făcută la adresa noastră prin intermediul conturilor ei de social media", se arată în comunicatul International Creative Talents.

A repetat cu două ore înainte de concert

"Biletele au fost vândute în proporție foarte mare și noi, organizatorii, am pregătit spectacolul până la ultimul detaliu. Lara Fabian a aterizat în România pe 2 februarie și totul a decurs foarte bine. În această dimineață s-a prezentat la Sala Palatului, așa cum se poate observa în imaginile și clipul filmat la fața locului. La ora 16:00 a decis să părăsească Sala și să plece către aeroport, fără să discute în prealabil cu niciun reprezentant al organizatorului. Nu a oferit nicio scuza validă, lăsându-i uimiți atât pe cei din echipa ei, cât și pe organizatori. În postarea ei de pe conturile de social media de la ora 17:00, artista spune că este în camera ei de hotel, menționând că nu a fost plătită pentru a putea să își plătească echipa, așadar fiind nevoită să anuleze concertul. Dacă neplata ar fi motivul real, atunci nu ar fi trebuit să se prezinte în București!", explică organizatorii.

Și-au cerut scuze publicului

Aceștia și-au cerut scuze publicului: "Absența ei vătămează promoterul și pe toți cei implicați în organizarea evenimentului. Ne cerem scuze pentru publicul afectat, care împărtășește cu noi aceasta problema", citează Mediafax.

De asemenea, organizatorii spun că artista belgiană și-a anulat și concertul pe care trebuia să îl susțină în Atena pe 1 februarie. Aceștia mai precizează că cele două show-uri programate în noiembrie 2019 la București au fost anulate tot de artistă, "motiv care este încă subiect de neînțelegere între cele două părți".

Problemele de sănătate invocate sunt discutabile

"Problemele de sănătate invocate sunt discutable, iar promoterul, care este și booking agent-ul ei, a suferit pierderi materiale din cauza anularii unilaterale de către Lara Fabian. Atâta timp cât conversația a fost purtată într-o manieră corectă și calmă cu persoanele implicate, nu am simțit nevoia să comunicăm public pe acest subiect. În orice caz, în acest moment vom înainta un proces împotriva artistei și managementul acesteia, pentru a primi dreptate în cadrul acestei situații dureroase. Suntem încrezători că autoritatea competentă va da un verdict corect", potrivit aceluiași comunicat.

Promisiunea Larei Fabian

"Mă voi lupta prin toate mijloacele legale pentru a mă întoarce la voi cât mai repede. Bucureşti, îți promit, voi cânta din nou pentru tine. Şi, da, vom celebra muzica şi iubirea împreună în bucuria care ne leagă", și-a încheiat artista mesajul de pe pagina de Facebook. 

Concertul de luni seară făcea parte din 50 World Tour, care marchează a 50-a aniversare a cântăreței belgiene. Lara Fabian, care a vândut peste 20 milioane de albume în întreaga lume, a revenit anul trecut cu un nou turneu mondial, 50 World Tour, o celebrare a celor 50 de ani ai săi și a celor peste 30 de ani de carieră, pe parcursul căreia a lansat 14 materiale discografice. Noul album în limba franceză al Larei Fabian, "Papillon", a fost lansat în februarie 2019.

Google News icon  Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCNews și pe Google News

Ultimele materiale video - DCNewsTV.ro

Te-ar putea interesa

Cele mai noi știri

Cele mai citite știri

DC Media Group Audience

Copyright 2024 SC PRESS MEDIA ELECTRONIC SRL. Toate drepturile rezervate. DCNews Proiect 81431.

Comandă acum o campanie publicitară pe acest site: [email protected]


cloudnxt2
YesMy - smt4.3.1
pixel