"La Gomera", regia Corneliu Porumboiu, va fi prezentat în premieră nord-americană la Toronto International Film Festival

Filmul "La Gomera", regia Corneliu Porumboiu, propunerea României la Oscar 2020, va avea premiera nord-americană în secţiunea "Masters" a celei de-a 44-a ediţii a Toronto International Film Festival, care va avea loc în perioada 5-15 septembrie, informează un comunicat transmis AGERPRES.

"La Gomera", cel de-al cincilea lungmetraj regizat de Corneliu Porumboiu, va fi proiectat pe 5 septembrie, în prezenţa regizorului Corneliu Porumboiu, la Scotiabank Theatre, unde va rula şi pe 6 septembrie.

Din distribuţie fac parte Vlad Ivanov, Catrinel Marlon (Menghia), Rodica Lazăr, Sabin Tambrea, Julieta Szonyi, George Piştereanu, Istvan Teglas, Agusti Villaronga, Cristobal Pinto şi Antonio Buil.

Filmul este scris şi regizat de Corneliu Porumboiu, iar imaginea este semnată de Tudor Mircea. Scenografia a fost realizată de Simona Pădureţu, designer de costume a fost Dana Păpăruz, iar Arantxa Etcheverria Porumboiu a fost responsabilă cu direcţia artistică.

Vlad Ivanov este Cristi, un poliţist român corupt implicat într-o afacere de 30 de milioane de euro cu mafia. El ajunge în insula La Gomera (Spania) pentru a învăţa "El Silbo", un limbaj fluierat folosit de localnici. Limbajul codat îl va ajuta să-l elibereze pe Zsolt (Tambrea), un traficant aflat în arest la Bucureşti şi singurul din bandă care ştie unde sunt ascunşi banii.

Potrivit sursei citate, festivalul este unul necompetitiv, însă producţiile primesc recunoaşterea publicului şi criticilor. Vor fi acordate, între altele, marele premiu (pentru lungmetraj) şi trofeul Federaţiei Internaţionale a Criticilor de Film (FIPRESCI).

"La Gomera" se numără şi între "cele mai captivante 29 de noi lungmetraje noi" selectate în New York Film Festival, alături de pelicule semnate de Martin Scorsese, Pedro Almodovar, Edward Norton, Arnaud Desplechin şi Agnes Varda. La cea de-a 57-a ediţie a NYFF, Corneliu Porumboiu va fi prezent pe 6 şi 7 octombrie, la Alice Tully Hall, respectiv Walter Reade Theater, pentru a răspunde întrebărilor publicului după proiecţiile filmului.

Lungmetrajul va fi prezentat şi la BFI London Film Festival, care va avea loc între 2 şi 13 octombrie. Aici, "La Gomera" a fost inclus în secţiunea "Films in Thrill" şi va beneficia de două proiecţii, pe 9 şi 10 octombrie, la Curzon Mayfair Cinema, respectiv BFI Southbank.

"La Gomera", care a avut premiera mondială în competiţia de anul acesta a Festivalului de la Cannes, este propunerea României pentru o nominalizare la categoria "cel mai bun lungmetraj internaţional" a Premiilor Oscar 2020.

Pelicula va avea premiera în cinematografele româneşti pe 13 septembrie, fiind distribuit de Ro Image şi 42 KM FILM.

"La Gomera" este o producţie 42 KM FILM în coproducţie cu Les Films du Worso (Franţa) şi Komplizen Film (Germania). Lungmetrajul a fost realizat cu sprijinul Centrului Naţional al Cinematografiei şi Eurimages, Arte France Cinema, Film i Vast, Filmgate Films (Suedia) şi Studioul de Creaţie Cinematografică al Ministerului Culturii, în asociere cu MK2 Films, Arte France şi WDR. Producători sunt Marcela Mîndru (Ursu) şi Patricia Poienaru. 

Google News icon  Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCNews și pe Google News

Ultimele materiale video - DCNewsTV.ro

Te-ar putea interesa

Cele mai noi știri

Cele mai citite știri

DC Media Group Audience

Copyright 2024 SC PRESS MEDIA ELECTRONIC SRL. Toate drepturile rezervate. DCNews Proiect 81431.

Comandă acum o campanie publicitară pe acest site: [email protected]


cloudnxt2
YesMy - smt4.3.1
pixel