€ 5.0919
|
$ 4.3707
|
Curs valutar: € 5.0919
|
$ 4.3707
 

Judecători CCR, propunere legislativă care îi afectează direct

ccr_35875600
 

Judecătorii CCR nu pot fi membri ai unui partid în ultimii 9 ani anterior numirii în funcţie.

Propunerea legislativă pentru modificarea Legii nr. 47/1992 privind organizarea şi funcţionarea Curţii Constituţionale, iniţiată de un grup de parlamentari USR, a fost adoptată tacit luni de Cameră.

Propunerea are ca obiect de reglementare modificarea Legii nr. 47/1992 privind organizarea şi funcţionarea Curţii Constituţionale, republicată, în sensul prevederii exprese a obligativităţii publicării în Monitorul Oficial al României, Partea I, a opiniei separate sau, după caz, a opiniei concurente, împreună cu decizia, în forma prezentată de judecătorul care a formulat-o.

[citeste si]

Totodată, se are în vedere introducerea unei condiţii suplimentare pentru accederea în funcţia de judecător constituţional - să nu fi fost membru într-un partid politic în ultimii 9 ani anterior numirii în funcţie.

Deputaţii Comisiei juridice au dat raport de respingere, dar, întrucât termenul de dezbatere şi adoptare a fost depăşit, propunerea a fost adoptată tacit, Camera Deputaţilor fiind primul for sesizat în acest caz.

Google News icon  Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCNews și pe Google News

Comentarii

Pentru a vedea sau a publica comentarii, te rugăm să te autentifici în Facebook.
 
 
 
 
 
x close