Jocurile Olimpice de la Tokyo, schimbare radicală din cauza pandemiei

Jocurile Olimpice de la Tokyo vor avea loc în 2021 într-o formă simplificată, în contextul pandemiei de coronavirus, au anunţat miercuri organizatorii, citaţi de presa internaţională.

"Nu vom oferi spectacole măreţe, vom găzdui evenimentul într-o manieră modestă", a declarat Toshiro Muto, directorul comitetului de organizare, într-o conferinţă de presă.

"În timp de criză, un comportament exagerat nu este de actualitate. Trebuie să prezentăm ceva acceptabil pentru oamenii care au sau au avut greutăţi din pricina crizei coronavirusului", a adăugat Muto. Potrivit acestuia, este încă prea devreme pentru a indica precis ce înseamnă această simplificare. "Avem însă 200 de idei pe care le elaborăm. Abordarea simplificată ar trebui de asemenea să antreneze o reducere semnificativă a costurilor", a adăugat el.

JO de la Tokyo, programate pentru vara acestui an, au fost amânate


JO de la Tokyo, programate pentru vara acestui an, au fost amânate din cauza pandemiei de coronavirus. Un membru al comitetului de organizare japonez a declarat săptămâna trecută că o decizie referitoare la soarta competiţiei nu va fi luată înainte de primăvara lui 2021. Comitetul de organizare japonez, cu susţinerea Comitetului Internaţional Olimpic (CIO), va fi cel care va lua această decizie.

"Nu ne gândim să nu autorizăm desfăşurarea acestor Jocuri", a declarat Yoshiro Mori, preşedintele comitetului de organizare.

Japonia ia în calcul simplificarea formatului Jocurilor din vara viitoare, în special prin reducerea numărului de spectatori şi a ceremoniilor de deschidere şi închidere, au indicat pe 4 iunie surse guvernamentale. Această decizie arată că Tokyo este dispus să dea dovadă de flexibilitate pentru a garanta că Jocurile au cele mai bune şanse de desfăşurare, a comentat agenţia Kyodo citată de Agerpres.

Google News icon  Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCNews și pe Google News

Ultimele materiale video - DCNewsTV.ro

Te-ar putea interesa

Cele mai noi știri

Cele mai citite știri

DC Media Group Audience

Copyright 2024 SC PRESS MEDIA ELECTRONIC SRL. Toate drepturile rezervate. DCNews Proiect 81431.

Comandă acum o campanie publicitară pe acest site: [email protected]


cloudnxt2
YesMy - smt4.3.1
pixel